Burse - Fonduri mutuale

Bursa se vindeca dupa corectii: cotatiile au crescut sustinut

08.03.2007, 20:04 9

Bursa a urcat si ieri inregistrand o urcare generala la nivelul indicilor, pe fondul unei lichiditati in scadere de aproape 14 milioane de euro. SIF-urile au ramas cele mai tranzactionate titluri din piata, dar urcarea acestora s-a situat sub aprecierea indicelui BET, care a castigat ieri peste 2%.
Si la nivel international situatia pietelor de capital s-a imbunatatit, la ora inchiderii Bursei de la noi cele mai importante dintre acestea aflandu-se usor pe verde. Spre exemplu, indicele general al Bursei din Franta, CAC 40, se afla in urcare cu 0,12%.
Brokerii spun ca evolutiile negative inregistrate in sedintele de corectie, care au coincis cu scaderile pietelor internationale, arata o corelatie din ce in ce mai puternica a Bursei de la noi cu restul pietelor de capital. Ei spun ca evolutiile viitoare de pe Bursa de Valori Bucuresti vor depinde in mod direct de ceea ce se va intampla la nivel mondial.
"Pe Bursa exista la ora actuala cativa investitori de talie mare care sunt in general fonduri straine si care traseaza evolutia pietei. In urma lor vine multimea de investitori mici. Companiile romanesti cotate sunt la acest moment sub potentialul lor, dar revenirea pietei se va face numai dupa ce si pietele din jur se vor calma, iar investitorii mari vor reveni pe titlurile importante de la noi. Aprecierea cotatiilor din ultimele doua sedinte nu reprezinta o certitudine pentru piata", spune Adrian Anghel, analist in cadrul societatii de brokeraj Confident Invest.
Indicele BET, care urmareste evolutia celor mai importante zece actiuni in functie de capitalizare si lichiditate, a urcat ieri cu 2,17%, pe fondul unei valori a tranzactiilor de circa 13,77 mil. euro (46,68 mil. lei).
Actiunile Transelectrica, introduse marti in cosul indicelui BET, cu o pondere de circa 15%, au ajutat la aprecierea puternica a acestuia, inregistrand o urcare de 4,7% pe fondul unui rulaj de circa 0,56 mil. euro (1,92 mil. lei).
Indicele BET-FI a urcat in sedinta de ieri cu 1,6 %, valoarea tranzactiilor cu titlurile societatilor de investitii financiare fiind de circa 10 mil. euro (33,98 mil. lei), peste 72% din capitalizarea inregistrata la nivelul intregii piete.
SIF Moldova a recuperat si ieri din scaderea de 6,5% inregistrata luni, urcand cu 1,49% pe fondul unei valori a tranzactiilor de circa 2,48 mil. euro (8,43 mil. lei), fiind a doua cea mai tranzactionata actiune din piata, dupa SIF Oltenia.

Actiunile SIF Oltenia au crescut ieri cu 1,69%, titlurile fiind cele mai lichide din piata, cu un rulaj de 4,13 mil. euro (13,98 mil. lei), in scadere fata de sedinta anterioara. Administratorii societatii au propus actionarilor un dividend brut de 0,07 lei/actiune pentru exercitiul financiar 2006, propunere care va fi discutata in AGA de la sfarsitul lunii viitoare. "SIF sunt in continuare sub potential, iar investitorii mari stiu acest lucru. O revenire a acestora se va produce insa numai dupa stabilizarea pietelor externe, cand fondurile straine vor lua decizia de a reintra pe aceste titluri", spune Adrian Anghel, analist in cadrul societatii de brokeraj Confident Invest.

Actiunile Bancii Transilvania au crescut ieri cu 0,96%, pe fondul unei lichiditati mult diminuate fata de sedintele anterioare de numai 0,68 mil. euro (2,30 mil. lei). "SIF , bancile si Petrom, cele mai lichide actiuni din piata si totodata cele cu o capitalizare mare vor fi cele mai afectate ori de cate ori va avea loc o astfel de corectie la nivel international", spune Adrian Anghel, analist in cadrul societatii de brokeraj Confident Invest. Acestea sunt preferate de investitorii straini datorita capitalizarii si lichiditatii pe care le ofera. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de 1,05 lei/actiune, dupa ce in timpul sedintei au atins un maxim de 1,07 lei/actiune.

Titlurile producatorului de medicamente Antibiotice Iasi au crescut ieri cu 3,37%, continuand sa revina dupa sedintele de corectie puternica in care au pierdut peste 10% din pret. Actiunile companiei au inregistrat ieri o lichiditate de 82.300 euro (aproximativ 280.000 lei), apropiata de cea a Biofarm. Producatorul de medicamente a raportat anul trecut un profit de 7 mil. euro (25 mil. lei), cu 27% mai mare fata de cel realizat in 2005. Afacerile companiei s-au ridicat la 55,5 mil. euro (195,8 mil. lei). Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de 1,78 lei/actiune, dupa ce in timpul sedintei acestea au atins un maxim de 1,86 lei/actiune.

Actiunile operatorului portuar Oil Terminal Constanta au crescut ieri cu 1,44%. Titlurile companiei au revenit ieri la Bursa, dupa mai multe sedinte in care acestea au fost suspendate in vederea organizarii AGA. Valoarea totala a tranzactiilor cu actiunile Oil Terminal s-a ridicat la 24.900 euro (84.500 lei). Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a devenit actionar majoritar al companiei, cu o participatie de 59,62%, in urma transferului pachetului detinut de Ministerul Economiei si Comertului, prin hotararea AGA. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de 0,282 lei/actiune, dupa ce in timpul sedintei au atins un maxim de 0,29 lei/actiune.

Titlurile companiei de servicii pe piata petrolului si a gazelor naturale Condmag Brasov s-au apreciat ieri cu 2,27%. Actiunile companiei s-au aflat pe locul al doilea in preferintele investitorilor de pe piata RASDAQ, dupa Ardaf, cu o lichiditate de 152.600 euro (517.000 lei). De altfel, tranzactiile cu titlurile Ardaf, care au inregistrat ieri un rulaj de 3,12 mil. euro (10,57 mil. lei), au reprezentat circa 77% din totalul tranzactiilor din piata de 4,02 mil. euro (13,63 mil. lei). Principalul indice al pietei RASDAQ a urcat ieri cu 0,54%. Ultima tranzactie cu titlurile Condmag s-a perfectat la un pret de 1,35 lei/actiune, maximul atins in sedinta fiind de 1,37 lei/actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO