Burse - Fonduri mutuale

Compania de brokeraj Goldring solicită închiderea anticipată a ofertei de listare a Transilvania Broker ca urmare a interesului ridicat din partea investitorilor

Compania de brokeraj Goldring solicită închiderea...

Autor: Liviu Popescu

25.10.2017, 14:48 658

Compania de brokeraj Goldring a transmis astăzi la bursă că solicită închiderea anticipată a ofertei de listare a Transilvania Broker (TBK), al treilea cel mai mare intermediar de asigurări din România, ca urmare a interesului ridicat din partea investitorilor.

Brokerul menţiona în prospectul de listarea că oferta poate fi închisă anticipat pentru a evita gradul ridicat de suprasubscriere aşa cum s-a întâmplat în cazul listării Digi. Goldring a listat şi producătorul de echipamente industriale AAGES, închizând de asemenea anticipat oferta.

“Ca urmare a întrunirii condiţiilor prevăzute în prospectul de ofertă publică iniţială secundară de vânzare acţiuni Transilvania Broker de Asigurare, aprobat prin decizia ASF 1488/19.10.2017, la Cap. 8.4 Caracteristicile ofertei solicităm închiderea ofertei cu data de 25.10.2017, orele 14:10”, se arată în documentul publicat la bursă.

Totodată solicităm permiterea corecţiilor conform programului stabilit în prospectul de ofertă, respectiv în intervalul orar 16:00:16:30.

În cadrul ofertei de listare a Transilvania Broker, al treilea cel mai mare broker de asigurări din România, au fost subscrise în prima zi a ofertei de vânzare de acţiuni circa 1,1 milioane de titluri, aşadar o subscriere de 173% raportată la acţiunile oferite, potrivit brokerilor de la Prime Transaction.

Circa un milion de acţiuni au fost subscrise la preţul maxim din ofertă, cel de 15,5 lei. Asta înseamnă că astăzi gradul de subscriere a depăşit pragul de 200%, prevăzută în prospectul de listare al Transilvania Broker.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO