Burse - Fonduri mutuale

Cotatia Argus s-a dublat in doua saptamani

20.10.2006, 19:26 21

Actiunile producatorului de ulei Argus Constanta si-au dublat pretul in ultimele doua saptamani, dupa ce se aflau pe o panta descendenta de la inceputul anului. Cotatia Argus a inchis ieri sedinta la 2,6 lei/actiune, dupa ce in urma cu doua saptamani actiunile atingeau un minim de 1,3 lei/actiune.
Cauza ar putea fi asteptarile optimiste ale investitorilor privind revigorarea pietei uleiului pe fondul recoltei bune de floarea-soarelui, care va scadea costurile producatorilor cu materia prima, dar si o crestere usoara a pretului de piata al uleiului, impulsionat inclusiv de livrarile catre producatorii de biodiesel. Argus inregistra la jumatatea anului pierderi de 6,4 mil. lei fata de un profit de 100.000 de lei in perioada similara a anului trecut, pe fondul scaderii pretului la ulei sub costurile de productie. Conducerea companiei spune insa ca lucrurile s-ar putea sa se schimbe incepand din trimestrul IV al acestui an. "Ne asteptam sa ne revenim pentru ca recolta a fost buna, iar pretul materiei prime a scazut, iar pe de alta parte si preturile la ulei de pe piata au mai crescut putin", spune Vasile Leu, directorul Argus.
El a explicat ca printre cauzele cresterii pretului la ulei se numara cererea venita din partea producatorilor de biodiesel care utilizeaza uleiul nerafinat pentru productia de combustibil si absorb tot surplusul de oferta de pe piata. Argus, care are in plan sa infiinteze o capacitate de productie pentru biodiesel, livreaza in prezent ulei pentru fabrica de biodiesel de la Lehliu Gara a portughezilor de la Martifer. Argus si Ultex Tandarei sunt singurii producatori independenti de pe piata romaneasca de ulei, ceea ce ii face pe brokerii de la Bursa sa creada ca ar putea fi in anii urmatori tinta unei oferte de preluare. Reprezentantii principalului actionar al Argus, SIF Oltenia, spun insa ca nu au cunostinta de iminenta unei oferte de preluare "Noi nu am purtat negocieri cu nimeni pentru pachetul de actiuni de la Argus si nici nu am mai cumparat actiuni din piata in ultima vreme", a declarat Tudor Ciurezu, vicepresedintele SIF Oltenia. Societatea detine un pachet de 11,9% din Argus. Directorul Vasile Leu controleaza un pachet de 11,3%, o buna parte din restul actiunilor fiind in proprietatea salariatilor Argus dupa desfiintarea asociatiei acestora.
La ultimul pret de tranzactionare de ieri, de 2,6 lei/actiune, capitalizarea bursiera a compaiei se ridica la 25,7 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO