Burse - Fonduri mutuale

Criza politica nu a alungat strainii de pe Bursa

11.05.2007, 18:35 13

Investitiile straine nete la Bursa au fost in aprilie de 46,8 mil. euro, nivel usor mai ridicat decat in luna martie, in ciuda faptului ca luna trecuta a fost marcata de scandalurile politice generate de suspendarea presedintelui Traian Basescu.
Achizitiile investitorilor straini au scazut luna trecuta la 113 mil. euro, fata de 153 mil. euro in martie, insa si vanzarile au coborat la 66 mil. euro, de la 107 mil. euro, in conditiile in care activitatea bursiera a fost mai redusa din cauza derularii Adunarilor Generale ale Actionarilor la majoritatea companiilor listate.
In primele patru luni ale anului, cumpararile totale ale strainilor s-au ridicat la 576,5 mil. euro, iar vanzarile au fost de 339,4 mil. euro, circa 237 mil. euro ramanand in piata.
Practic, investitiile straine nete realizate doar in perioada ianuarie-aprilie sunt cu 40% mai mari decat nivelul inregistrat pe tot anul trecut, de 169 mil. euro. Aceasta crestere releva faptul ca aderarea la Uniunea Europeana a determinat un interes mai ridicat al investitorilor straini pentru piata de capital din Romania, chiar daca piata nu s-a schimbat prea mult din punctul de vedere al emitentilor. In plus, investitorii straini au inceput sa caute oportunitati de investitii pe piata RASDAQ, unde s-au inregistrat cele mai mari cresteri de la inceputul acestui an.
Activitatea intensa a investitorilor straini s-a reflectat si in topul brokerilor, unde patru din primele sase locuri au fost ocupate luna trecuta de societati de brokeraj apartinand bancilor, care lucreaza in principal cu investitori straini.
Indicele BET, care urmareste cele mai importante 10 companii de la Bursa, a crescut in primele patru luni ale anului cu 9%, in luna aprilie acesta castigand 2,7%. Indicele BET-C, care urmareste toata piata, a crescut pana la finele lui aprilie cu peste 18%.
Vezi paginile 4 si 5

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO