Burse - Fonduri mutuale

Erste, prima bancă din regiune care anunţă cât a costat-o criza până acum: peste 1,6 mld. euro. Acţiunile scad cu 16% la Viena

Erste, prima bancă din regiune care anunţă cât a costat-o criza până acum: peste 1,6 mld. euro. Acţiunile scad cu 16% la Viena

Autor: Andrei Chirileasa

10.10.2011, 11:18 2764

Acţiunile grupului austriac Erste, acţionarul majoritar al BCR - cea mai mare bancă din România, au căzut cu 16% pe bursa din Viena, după ce grupul a anunţat dimineaţă măsuri extraordinare privind reevaluarea unor active, afectate de criza din ultimii ani. Costurile acestor măsuri se ridică la peste 1,6 miliarde de euro.

Concret, managementul Erste a luat următoarele hotărâri:

1. Reevaluarea portofoliul Credit Default Swap (CDS) la valoarea de piaţă actuală. Acesta va duce la costuri de 180 mil. euro.
2. Reducerea expunerii suverane faţă de statele PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania) de la 1,9 mld. euro la sfârşitul anului 2010, până la 0,6 mld. euro la T3 2011. Expunerea cumulată faţă de Grecia şi Portugalia se reduce la 10 mln. euro. (Erste nu precizează aici dacă reducerea expunerii s-a făcut prin vânzarea de active sau doar prin reevaluarea acestora).
3. România: Să amortizeze fondul comercial cu 627 mil. euro pe fondul unei reveniri mai lente a economiei. (Cu alte cuvinte, Erste reevaluează în contabilitate participaţia la BCR în scădere cu 627 mil. euro).
4. Ungaria: Să amortizeze integral fondul comercial (312 mil. euro) şi să constituie provizioane de risc suplimentare (450 mil. euro) pe fondul îngrijorării cu privire la evoluţiile politice şi economice. Costurile aferente acestor măsuri se vor ridica la circa 762 mil. euro.

Prin luarea acestor măsuri, Erste va înregistra o pierdere netă de 920-970 mil. euro pentru primele nouă luni ale anului, faţă de un profit net de circa 700 mil. euro, cât ar fi obţinut fără aceste costuri extraordinare.

Din această cauză, grupul a anunţat că amâna cu cel puţin un an răscumpărarea capitalului participativ de stat. Grupul va plăti în continuare dobânzi pentru acest capital, dar nu va distribui dividende anul viitor.

"Speranţele noastre că vom vedea o soluţie pentru criza datoriilor suverane din Europa au scăzut considerabil în ultimele două săptămâni. De aceea ne aşteptăm ca aceasta situaţie să aibă un impact asupra economiei reale şi de asemenea asupra regiunii noastre, deşi într-o mai mică masură. Cu scopul de a pregăti Erste Group pentru o perioadă prelungită de incertitudine am luat măsuri radicale la nivelul bilanţului", a anunţat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO