Burse - Fonduri mutuale

Erste recomanda actiunile BRD si BT

20.02.2008, 20:02 11

Principalele banci listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), BRD si Banca Transilvania, sunt atractive la nivelurile actuale de pret, in opinia analistilot Erste Bank, actionarul majoritar al BCR.
Austriecii au publicat ieri primele recomandari in privinta actiunilor bancilor romanesti. Erste Bank s-a listat saptamana trecuta la BVB pentru a da posibilitatea angajatilor BCR sa vanda actiunile primite in schimbul actiunilor BCR cu un an in urma. Actiunile BRD-SocGen sunt considerate de analistii Erste drept cele mai atractive din regiunea sud-est europeana, avand un potential de crestere de 41% a pretului actiunilor. Pretul-tinta estimat este de 24,86 lei/actiune, recomandarea Erste fiind de cumparare.
"BRD are o pozitie impresionanta pe pietele de retail si IMM-uri, piete cu marje mari de profit, in timp ce cresterea economica rapida nu a afectat profitabilitatea. Desi competitia ar trebui sa plafoneze marjele, ne asteptam sa poata mentine un nivel al ROE de peste 25% pana in 2009", spun analistii Erste. Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a BRD este estimata la 35% pentru 2007.
Pretul tinta pentru actiunile Bancii Transilvania este, conform analistilor Erste, de 0,85 lei/actiune, cu 17% mai mult fata de nivelul actual, iar recomandarea este "acumulare".
"Banca a reusit o dezvoltare regionala cu o orientare clara spre segmentul IMM si cu o pozitie de top in managementul activelor. Pe de alta parte expansiunea rapida a generat o crestrere a raportului cost/venit pana la 75% in 2006. Orientarea spre profitabilitate ar trebui sa aduca banca pe termen mediu la un indicator ROE de 25% si la un raport cost/venit de 55%", spun analistii Erste despre Banca Transilvania. ROE inregistrata de Banca Transilvania anul trecut este estimata la 31%.
Bancile locale si cele din regiune au scazut puternic anul acesta pe fondul crizei creditelor ipotecare din Statele Unite. Desi din informatiile existente nicio banca romaneasca nu a fost afectata de criza subprime, actiunile bancilor locale au scazut odata cu cele internationale care au anuntat pierderi de zeci de miliarde de euro. De la inceputul anului, BRD a pierdut 37% din valoare, in timp ce actiunile Bancii Transilvania au coborat cu 21%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO