Burse - Fonduri mutuale

Fondurile de acţiuni, randamente de trei ori mai mari ca la obligaţiuni. Activele nete ale fondurilor deschise locale au crescut în luna octombrie cu 1% faţă de septembrie, la 22,2 miliarde de lei. De la începutul anului avansul este de 5,6%

Fondurile de acţiuni, randamente de trei ori mai mari ca...

Autor: Liviu Popescu

10.11.2016, 00:05 379
Cel mai performant fond deschis de acţiuni afişează un randament pe ulti­mele 12 luni de 29%, în timp ce pe seg­mentul fondurilor de obligaţiuni randamentul maxim este de 11% pe un an, potrivit datelor Asociaţiei Ad­minis­tratorilor de Fonduri (AAF).
 
Activele nete ale fondurilor deschise locale au cres­cut în luna octom­brie cu 1% faţă de se­ptembrie, la 22,2 mld. lei. De la în­ceputul anului, avan­sul este de 5,6%.
 
„Fondurile locale au înregistrat în luna octombrie intrări nete de 170 milioane de lei, fiind vizate în special fondurile de obliga­ţiuni, alături de fon­du­rile din cate­goria altele şi în mică mă­sură cele diversi­ficate.
 
Au fost ieşiri nete la fondurile monetare (3,8 milioane de lei), de acţiuni (3,6 mi­lioane de lei), cele cu capital garantat (3,4 milioane de lei) şi cele cu randament absolut (1,9 milioane de lei)“, se arată într-un comunicat al AAF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO