Burse - Fonduri mutuale

KBC şi UniCredit au făcut jocurile pe Fondul Proprietatea în ianuarie

Topul brokerilor în ianuarie: KBC şi UniCredit au făcut jocurile pe Fondul Proprietatea

Autor: Andrei Chirileasa

31.01.2011, 17:35 35

Listarea Fondului Proprietatea (FP) a dus tranzacţiile de peBursă din ianuarie la maximul ultimilor trei ani, de 976 mil. lei(229 mil. euro). La BVB nu s-au mai înregistrat tranzacţii lunaresimilare din ianuarie 2008.

Tranzacţiile de pe Fondul Proprietatea din primele cinci zile detranzacţionare, au însumat 550 mil. lei (129 mil. euro),reprezentând peste 56% din rulajul total.

Firma de brokeraj KBC Securities, liderul din 2010 al pieţei debrokeraj, a intermediat cele mai mari tranzacţii cu acţiuni de peBursă în luna ianuarie, în valoare de 386 mil. lei (peste 90 mil.euro), având o cotă de piaţă de aproape 20% (din totalul de 1,95mld. lei, având în vedere că pentru fiecare tranzacţie raportată peBursă există un vânzător şi un cumpărător, fiecare parte avândpropriul intermediar, astfel că valoarea tranzacţiilor este dublatăpentru stabilirea cotelor de piaţă).

KBC, al cărei departament de tranzacţionare este condus deBogdan Juravle, unul dintre cei mai experimentaţi brokeri dinpiaţă, s-a implicat încă de anul trecut în tranzacţiile cu acţiuniFP de pe piaţa gri. Firma lucrează în special cu clienţi mari,respectiv fonduri de investiţii străine.

UniCredit CA IB Securities, firma de brokeraj a grupuluiUniCredit Ţiriac Bank, condusă de Liviu Giugiumica, a fost a douaîn topul intermediarilor în ianuarie, cu tranzacţii de 322 mil. lei(75,6 mil. euro), respectiv o cotă de piaţă de 16,4%. UniCreditlucrează de asemenea cu investitori străini şi a avut şi un produsderivat (warrant) pe Fondul Proprietatea listat anul trecut pebursele de la Viena şi Frankfurt.

Cei doi brokeri au intermediat fiecare mai mult decât toate celetrei firme din consorţiul de intermediare a listării FP la un loc(ING Bank - locul 4 cu 101 mil. lei, RaiffeisenCapital&Investment - locul 5 cu 92 mil. lei şi BRD-SocGen -locul 8 cu 67 mil. lei). Asta în condiţiile în care reprezentanţiicelor trei intermediari au mers împreună cu americaniid e laFranklin Templeton în marile centre financiare din europa pentru aaduce investitori.

Dintre brokerii de retail, cei mai activi au fost cei de laIntercapital Invest, firmă condusă de Răzvan Paşol, care aintermediat tranzacţii de 107 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO