Burse - Fonduri mutuale

Lichiditatea a scazut puternic, investitorii fiind in asteptare

12.02.2007, 18:33 21

Bursa a inchis saptamana in scadere usoara la nivelul indicelui BET-FI si cu o crestere modesta a BET-ului, indice ce urmareste evolutia celor mai tranzactionate zece actiuni din piata. Lichiditatea la nivelul intregii piete s-a situat vineri in jurul valorii de 8 milioane de euro.
Brokerii gasesc doua explicatii pentru lichiditatea care a scazut "dramatic" fata de acum o saptamana: situatia politica si lipsa de contrapartida pentru SIF-uri.
"Cred ca valoarea scazuta a tranzactiilor se datoreaza miscarilor si 'convulsiilor'" de pe scena politica care nu sunt benefice pentru Bursa. Fondurile straine sunt influentate de aceste miscari. In plus, se observa o scadere puternica a rulajului la nivelul SIF-urilor, cauzata de faptul ca nici vanzatorii, nici cumparatorii nu sunt dispusi sa cedeze", spune Adrian Ceuca, directorul general adjunct al Broker Cluj.
Indicele BET a urcat vineri cu 0,47% pe seama unei valori a tranzactiilor de circa 8,1 mil. euro (27,45 mil. lei). Cele mai tranzactionate actiuni din piata au fost Petrom si Banca Transilvania, urmate de titlurile societatilor de investitii financiare si BRD. Emitentii din domeniul bancar s-au bucurat in ultimele doua sedinte de o atentie deosebita din partea investitorilor, rulajele pe aceste titluri fiind in crestere si unele din cele mai ridicate din piata.
Banca Transilvania a inchis vineri la aceeasi cotatie ca si joi si a fost a doua cea mai tranzactionata actiune, cu un rulaj de circa 1,24 mil. euro (4,2 mil. lei).
Indicele BET-FI a pierdut vineri 0,5% pe fondul unor tranzactii cu titlurile societatilor de investitii financiare in valoare de 2,96 mil. euro (10 mil. lei), circa 36% din lichiditatea inregistrata la nivelul intregii piete.
SIF Oltenia si SIF Moldova au fost din nou preferate de investitori, ambele titluri asigurand rulaje de peste 2 mil. lei.
SIF Oltenia a pierdut 0,83% pe seama unei valori a tranzactiilor de circa 1 mil. euro (3,5 mil. lei). De altfel, SIF-urile au inchis pe pierdere, cu exceptia SIF Muntenia care a terminat sedinta de tranzactionare pe zero.
"Cred ca problema lichiditatii se va rezolva sapatamana viitoare odata cu publicarea rezultatelor financiare preliminare, dar si pentru ca piata nu poate sta prea mult intr-o stare de asteptare. Cumparatorii sau vanzatorii vor ceda pana la urma", spune Ceuca.

Actiunile companiei din domeniul petrolier Petrom au pierdut vineri 0,82% pe seama unei valori a tranzactiilor de circa 1,32 mil. euro (4,45 mil. lei), rulajul fiind cel mai mare din piata. Cotatia acestei actiuni oscileaza de la inceputul anului in jurul valorii de 0,6 lei/actiune. "Situatia in cazul acestui emitent este indecisa din cauza pachetului de 8% destinat angajatilor, care sta deasupra pretului. Se asteapta rezultatele financiare care cred insa ca nu vor fi spectaculoase deoarece pretul petrolului s-a mentinut la un nivel scazut in ultimul trimestru al anului trecut", spune Adrian Ceuca, directorul general adjunct al Broker Cluj.

Actiunile SIF Moldova Bac~u s-au aflat saptamana trecuta pe un trend descendent, vineri pierzand circa 0,61% pe fondul unui rulaj de circa 0,8 mil. euro (2,7 mil. lei), fata de media zilnica de 3 mil. euro calculata pe anul in curs. "Nu vad o explicatie clara pentru scaderea rulajelor pe SIF-uri. Lichiditatea acestor actiuni a scazut puternic in ultima perioada, nici vanzatorii, nici cumparatorii nefiind dispusi sa cedeza la pret. Cred insa ca se asteapta ceva referitor al aceste titluri pentru ca nu exista presiune nici la vanzare, nici la cumparare", spune Adrian Ceuca. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de 3,24 lei/actiune.

Titlurile BRD au pierdut vineri 0,47% fata de sedinta de joi. Valoarea totala a tranzactiilor cu titlurile BRD a fost de 0,74 mil. euro (aproximativ 2,5 mil. lei), actiunile companiei aflandu-se pe ultimul loc in topul celor mai tranzactionate cinci actiuni. "Asistam la o acumulare pe titlurile BRD. Dupa depasirea pragului de 21 lei/actiune in piata s-au realizat tranzactii importante pe acest emitent. BRD ne-a obisnuit in anii trecuti cu o acumulare in aceasta perioada si cu o stagnare sau chiar o scadere dupa atingerea pragului de 22 lei/actiune", spune Adrian Ceuca. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de 21,3 lei/actiune.

Actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (Petromidia) au revenit joi, acestea apreciindu-se in ultimele doua zile de tranzactionare. Pretul titlurilor a crescut vineri cu 0,91% fata de joi, valoarea totala a tranzactiilor fiind de aproximativ 0,33 milioane de euro (1,11 milioane de lei). "Cred ca pretul actiunii se justifica desi am asistat in ultimele luni la o crestere importanta. In piata are loc o consolidare in jurul valorii de 1,1 lei/actiune. Nu cred ca actiunea va mai scadea sub acest nivel", spune Adrian Ceuca, directorul general adjunct al Broker Cluj. Pretul de inchidere inregistrat in sedinta de vineri a fost de 0,111 lei/actiune.

Actiunile producatorului de ingrasaminte Amonil Slobozia au pierdut vineri 1,53% pe seama unei valori a tranzactiilor de circa 78.000 de euro. Titlurile combinatului se incadreaza pe un trend descendent, in conditiile in care cotatia se afla la nivelul celei din octombrie. Actiunea a oscilat puternic in ultimele doua luni ale lui 2006, cand si-a dublat cotatia, pentru a reveni la valoarea initiala in doar cateva sedinte. Compania urmeaza sa prezinte rezultatele financiare preliminare saptamana aceasta. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un minim de 0,0581 lei/actiune, dupa ce in timpul sedintei cotatia atinsese un maxim de 0,0607 lei/actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO