Burse - Fonduri mutuale

Luni începe cea mai mare ofertă de acţiuni din istoria Bursei pentru care investitorii trebuie să găsească 610 mil. euro

Luni începe cea mai mare ofertă de acţiuni din istoria Bursei pentru care investitorii trebuie să găsească 610 mil. euro

Luni începe cea mai mare ofertă de acţiuni din istoria Bursei pentru care investitorii trebuie să găsească 610 mil. euro

Brokerii şi investitorii au răsuflat uşuraţi ieri la anunţul căoferta prin care statul vinde pe Bursă 9,84% din acţiunile Petromva începe săptămâna viitoare. În ultimele luni au existat multespeculaţii că oferta ar putea fi amânată până în toamnă din cauzacontextului incert de pe pieţele de capital internaţionale şi apretenţiilor statului referitoare la preţ. Chiar dacă însuşiministrul economiei Ion Ariton a anunţat în urmă cu circa douăsăptămâni că oferta va avea loc în iulie, nimeni nu a dat crezareîn totalitate acestui anunţ.

Discuţiile dintre consorţiul de intermediari, condus de ruşiide la Renaissance Capital, şi comisia guvernamen­tală carecoordonează vânzarea acţiunilor s-au prelungit până ieri, iaraprobarea Guvernului a venit în ultimul moment astfel încât ofertasă poată începe de luni, 11 iulie. Prospectul a fost aprobatîntr-un timp record de CNVM, pentru nu întârzia lansarea ofertei,care se va încheia pe 22 iulie, cu puţin înainte ca manageriimarilor fonduri de investiţii străine să intre în vacanţă.

Ce spun brokerii şi investitorii?

Adrian Lupşan, directorul general adjunct alIntercapital Invest:

"Din punctul meu de vedere nu preţul la care se va face ofertava fi important, ci ca oferta Petrom să se încheie cu succes pentrua transmite un mesaj din perspectiva altor oferte care vor urma, însensul că bursa românească are capacitatea şi anvergura să susţinăoferte de dimensiuni mari. Cred că oferta este foarte bineconcepută. Mă aştept ca tranşa investitorilor instituţionali să crească la celpuţin 90% din pachetul scos la vânzare şi cred că aceştia vor da şireperul de preţ. Dacă vor fi 2.000 de subscrieri în cadrul ofertei,poate fi considerată una de succes. Cred că vom vedea mai multesubscrieri la preţuri inferioare în prima parte a ofertei şi sprefinal cei care nu se vor încadra în preţul stabilit cu două zileînainte de închidere îşi vor modifica preţul. Preţul de maxim credcă a fost dictat de stat. Este echivalentul valorii minime date depremierul Boc acum câteva luni. Nu cred că are relevanţă acestpreţ, iar cei care vor stabili preţul vor fi tot investitorii."

Florin Ilie, directorul departamentului de pieţe decapital al ING Bank

"Cred că mulţi investitori şi-ar dori să vadă şi un preţ minimîn oferă. Faptul că există o tranşă alocată pentru investitorii deretail cred că este un lucru bun şi un pas înainte. Apetitul credcă va fi sub acest preţ maxim de 0,46 lei. Este puţin probabil cainvestitorii tipici de pe piaţa românească să plătească o astfel deprimă faţă de preţul de piaţă şi să achiziţioneze la preţul maximîntreg pachetul sau o mare parte din pachet. Acest comportaments-ar potrivi mai degrabă fondurilor suverane. Este un moment depiaţă ceva mai dificil pentru că au fost pe piaţa europeană câtevaretrageri de IPO-uri, dar asta nu înseamnă automat că oferta de laPetrom va avea probleme. Totul depinde de preţ. Sunt şanse serioaseca oferta să se închidă cu succes, acest lucru va depinde şi deprezenţa unor investitori instituţionali mari, de genulinvestitorilor strategici şi al fondurilor suverane."

Dumitru Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor depe Piaţa de Capital (AIPC)

"Este bine că statul nu a înaintat un preţ maximal foarte mareşi consider că reprezentanţii statului au făcut progrese importanteîn înţelegerea mecanismelor pieţei de capital. Ca reprezentant alinvestitorilor, aş fi dorit ca tranşa pentru retail să fie un primpas în dezvoltarea unei clase mai consistente de oameni careinvestesc la Bursă. Nu am ajuns încă în acel punct, dar credem căsuccesul ofertei Petrom e un pas fundamental în dezvoltarea pieţeide capital din România."

Greg Konieczny, managerul FonduluiProprietatea

"Oferta Petrom este foarte importantă pentru că face statulromân confortabil cu vânzarea de participaţii prin intermediulBursei. Dacă oferta Petrom va fi un succes, vor urma în scurt timpşi ofertele de la Transgaz şi Transelectrica şi cel mai probabil înprima jumătate a anului viitor listarea Romgaz. Fondurileadministrate de Franklin Templeton sunt interesate de oferta Petromşi poate vor subscrie."

Dan Nicu, directorul general al BRD AssetManagement

"Preţul maximal a fost bine gândit pentru că ia în calcul atâtinteresul statului de a atrage cât mai mulţi bani în urma derulăriiofertei, dar şi pe cel investitorilor pentru ca oferta să fiesubscrisă şi să se încheie cu succes. De asemenea, modul în careeste structurată participarea la ofertă este flexibilă, fiindpermisă trecerea de la categoria investitorilor de retail la cea ainvestitorilor instituţionali dacă interesul celor care subscriueste ridicat."

Luni începe cea maimare ofertă de acţiuni din istoria Bursei pentru care investitoriitrebuie să găsească 610 mil. euro

Alocarea: cine subscrie primul la preţul cel mai mareia acţiunile

Oferta Petrom aduce o premieră pe piaţa românească din punctulde vedere al metodei de alocare a acţiunilor subscrise înofertă.

Criteriile de alocare sunt în primul rând preţul de subscriereşi, în al doilea rând, momentul subscrierii. Se merge pe regula"primul venit, primul servit".

Cu alte cuvinte, cine subscrie primul şi la preţul cel mai mareare prioritate şi i se vor aloca toate acţiunile subscrise, chiarşi în cazul în care oferta va fi suprasubscrisă. Astfel, dacă deexemplu un investitor subscrie din prima zi întreaga tranşă ainvestitorilor instituţionali la preţul maxim de 0,46 lei/acţiune,el va lua toate acţiunile, chiar dacă vor mai fi şi alţiinvestitori care vor subscrie ulterior la acelaşi preţ.

În toate ofertele derulate până acum pe bursa de la Bucureştialocarea s-a realizat pro-rata, proporţional cu numărul de acţiunisubscrise. Astfel, dacă oferta era suprasubscrisă de două ori(numărul de acţiuni pentru care existau ordine de cumpărare era dedouă ori mai mare decât numărul de acţiuni din ofertă), atuncifiecare investitor primea jumătate din numărul de acţiunisubscrise, indiferent dacă fusese primul sau ultimul care plasaseordinul.

Schimbarea modului de alocare ar putea schimba şi modul dederulare a ofertei, spre deosebire de tranzacţiile precedente. Înofertele de până acum, cele mai mari ordine de subscriere erauplasate în ultima zi, când, în cazul în care oferta era dejasuprasubscrisă, investitorii plusau pentru a primi mai multeacţiuni la alocare. În cazul Petrom, este posibil ca primele zileale ofertei să fie mai animate, în condiţiile în care mulţiinvestitori vor dori să fie primii pentru a se asigura că vor primitoate acţiunile.

Un exemplu de stabilire a preţului şi dealocare

Să presupunem că o tranşă a ofertei Petrom ar avea un milion deacţiuni, iar la finele perioadei de subscriere s-ar înregistraurmătoarele ordine:

Preţul final al ofertei ar fi în acest caz de 0,44 de lei, nivella care numărul total de acţiuni subscrise (la acest preţ sau lapreţuri mai mari) este de 1,3 milioane de acţiuni. La 0,45 de lei,numărul total de acţiuni subscrise este de 900.000 şi nu ar fiacoperită în întregime oferta. În acest caz, sunt consideratevalide toate ordinele de subscriere la un preţ egal sau mai maredecât 0,44 lei, deci tot ce este sub acest preţ nu intră încalcul.

Cei care au subscris la 0,46 şi la 0,45 leiprimesc numărul întreg de acţiuni subscrise la preţul de 0,44 lei.Astfel, din suma totală pe care au subscris-o, intermediarul lereturnează o diferenţă. În cazul celor 100.000 de acţiuni subscrisela 0,45 lei, investitorul a plătit 45.000 de lei şi primeşte înapoi1.000 de lei.

La 0,45 şi 0,46 lei au fost plasate ordine pentru un număr totalde 900.000 de acţiuni care le vor fi alocate în totalitateinvestitorilor respectivi. Mai rămân 100.000 de acţiuni care vor fiîmpărţite între cei care au subscris la 0,44 lei.

În cazul celor care au subscris la 0,44 lei, departajarea seface în funcţie de momentul introducerii ordinului (primul venit,primul servit). Astfel, cel care a subscris 50.000 de acţiuni pe 13iulie primeşte toate acţiunile, deoarece a fost primul. Cel care asubscris 100.000 de acţiuni pe 17 iulie primeşte ce mai rămâne,adică 50.000 de acţiuni, iar cel care a subscris pe 21 iulie nuprimeşte nimic, deşi a avut un ordin mai mare, de 250.000 deacţiuni.

Numărul de acţiuni de pe o tranşă poate fi suplimentat, în cazulîn care cealaltă tranşă nu este subscrisă în întregime, iaracţiunile suplimentare vor fi alocate în continuare după acelaşialgoritm.

Dacă statul decide pe parcursul ofertei să introducă un preţminim (de referinţă) de 0,45 de lei, vor fi luate în calcul doarordinele la un preţ cel puţin egal cu 0,45 de lei. În acestecondiţii, cei care au subscris la 0,44 lei nu primesc acţiuni. Eiîşi pot modifica însă ordinele pentru a se încadra în intervalulcerut, însă se schimbă automat şi data ordinului.

Cum se stabileşte preţul final al ofertei

Preţul la care statul îşi va vinde pachetul de 9,84% dinacţiunile Petrom va fi stabilit la finalul ofertei, pe bazasubscrierilor valide realizate în perioada 11-22 iulie.

Deocamdată, vânzătorul a anunţat preţul maxim la care se potsubscrie acţiuni în ofertă, de 0,46 lei. Vânzătorul şi-a rezervatdreptul să publice şi un preţ minim (preţ de referinţă), cel târziucu două zile înainte de închiderea ofertei, potrivit prospectuluide ofertă.

Mecanismul de determinare a preţului final de ofertă esteurmătorul: subscrierile valide vor fi aranjate în ordineadescrescătoare a preţului. Ordinele de subscrieri realizate laacelaşi preţ vor fi ordonate după momentul introducerii lor. Preţulde subscriere pe fiecare tranşă (tranşa investitorilor de retailreprezintă 15% din ofertă, iar cea a investitorilor mari - 85%) vafi cel mai mic preţ la care toate acţiunile de pe fiecare tranşăvor fi subscrise. Astfel, preţurile pentru cele două tranşe pot fidiferite.

Mecanismul este asemănător cu cel de formare a preţuluiacţiunilor în deschiderea şedinţei de tranzacţionare de la Bursă.Preţul final pe fiecare tranşă nu poate fi mai mare decât preţulmaxim, dar nici mai mic decât preţul de referinţă, dacă acesta vafi declarat de către vânzător. În cazul publicării unui preţ minim,investitorii vor putea să-şi ajusteze o singură dată ordinelepentru a se putea încadra în noul interval de preţ. Condiţia esteca valoarea totală a ordinului modificat (numărul de acţiuniînmulţit cu noul preţ) să nu fie mai mare decât valoarea ordinuluiiniţial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO