Burse - Fonduri mutuale

Mihai Miron a vândut 4,8% din Ropharma Braşov într-o săptămână

Autor: Adrian Cojocar

20.02.2011, 23:40 81

Vehiculul de investiţii Rimia Investments, înregistrat în Cipruşi deţinut de omul de afaceri Mihai Miron, a vândut în ultimasăptămână peste 14 milioane de titluri ale distribuitorului demedicamente Ropharma Braşov (RPH), pe care a încasat în totalaproape 12 mil. lei.

(2,6 mil. euro). Transferurile au însumat 4,83% din capitalulcompaniei. Miron declarase încă de la listarea titlurilor Ropharmape Bursă că intenţionează să majoreze free-floatul (acţiunilelibere la tranzacţionare - n.red.), pentru a se încadra înreglementările de la categoria I a Bursei şi totodată pentru acreşte atractivitatea acţiunilor. La acea dată Miron spunea că arprefera ca în acţionariat să intre investitori sofisticaţi de tipulfondurilor de investiţii. După recentele vânzări, free-floatul aurcat de la 19,5% la peste 24% în prezent, aproape de pragul de 25%cerut de Bursă la categoria I. Pachetele au fost cedate în piaţă laun preţ mediu de circa

0,8 lei/unitate şi vin după ce titlurile s-au depreciat cu circa42% în ultimele trei luni şi jumătate. La cotaţia din prezent,Ropharma valorează pe Bursă 54,6 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO