Burse - Fonduri mutuale

Nu mai sunt bani pentru RASDAQ

Nu mai sunt bani pentru RASDAQ

Click pentru imaginea marita

13.02.2008, 17:49 9

In luna ianuarie, tranzactiile de pe RASDAQ au fost de 37 mil. euro, de trei ori mai mici decat in luna decembrie 2007 si de peste cinci ori mai reduse decat maximul din iulie 2007 cand schimburile pe aceasta piata au depasit 200 mil. euro.
Scaderea tranzactiilor de pe RASDAQ indica o scadere a interesului investitorilor locali pentru aceasta piata, in conditiile in care actiunile mai lichide listate pe acest segment al pietei au urmat in ultimele luni traiectoria descendenta a principalelor actiuni de pe Bursa.
De altfel, si pe Bursa lichiditatea a scazut dramatic in ultimele saptamani din cauza absentei din piata a investitorilor straini si a reticentei investitorilor locali, care asteapta rezolvarea crizei.
Brokerii spun ca atata timp cat actiunile cele mai lichide de pe Bursa se mentin la nivelurile actuale de pret este greu de crezut ca vor intra bani pe RASDAQ.
"In ultimii ani s-a vazut ca investitorii intra pe RASDAQ cand actiunile de pe Bursa devin scumpe. In acest moment, cand SIF-urile si bancile sunt la preturi pe care nimeni nu si le inchipuia asta-vara, e greu sa mai intre investitori pe RASDAQ, de unde si lichiditatea scazuta. Probabil ca RASDAQ-ul isi va reveni dupa ce vor creste actiunile de pe Bursa", a explicat Adrian Ceuca, directorul general adjunct al Broker Cluj.
Valoarea medie zilnica a transferurilor de pe RASDAQ a fost in ianuarie de 1,8 mil. euro, cu un varf de 5 mil. euro in ultima sedinta a lunii cand s-au transferat niste pachete mai mari de actiuni. In primele opt sedinte din februarie insa, rulajul mediu s-a situat sub un milion de euro pe zi.
Actiunile "vedeta" de pe RASDAQ, care in urma cu cateva luni rivalizau din punctul de vedere al rulajului cu unele dintre cele mai lichide actiuni de pe Bursa, sunt foarte slab tranzactionate in prezent.
Titlurile producatorului de lactate Albalact Alba Iulia (ALBZ) au facut in ultimele saptamani obiectul unor tranzactii zilnice de sub 100.000 de euro, fata de rulaje care depaseau 1 mil. euro in perioada iunie-august. Alte exemple asemanatoare sunt actiunile Prospectiuni Bucuresti (PRSN), Dafora Medias (DAFR) si Imotrust Arad (ARCV) ale caror rulaje depasesc din ce in ce mai rar pragul de 100.000 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO