Burse - Fonduri mutuale

Prima raportare a Transgaz de la listare: scadere de profit

Prima raportare a Transgaz de la listare: scadere de profit

Click pentru imaginea marita

06.02.2008, 19:11 27

Transgaz Medias (TGN), compania nationala de transport a gazelor naturale si vedeta de pe Bursa de la finalul anului trecut, a anuntat ieri o scadere a profitului pe 2007 fata de rezultatul din 2006, in prima raportare de dupa listarea la Bursa.
Rezultatele financiare ale companiei din prima jumatate a anului, incluse in prospectul de emisiune pe baza caruia compania s-a listat, aratau o crestere cu 30% a profitului net pe prima jumatate a anului, crestere care venea dupa o majorare de 67% a profitului, in lei, in 2006 fata de 2005.
Transgaz a obtinut anul trecut un profit net neauditat de 224 de milioane de lei (67 de milioane de euro), conform standardelor romanesti de contabilitate (RAS), in scadere cu 5,5%, in lei, fata de profitul raportat cu un an in urma.
Rezultatele cuprinse in prospectul de emisiune nu sunt comparabile cu cele anuntate ieri de companie, fiind intocmite in conformitate cu standardele internationale (IFRS).
Reprezentantii Transgaz au precizat ca reducerea profitului a fost cauzata de intarzierea cu trei luni a aplicarii noilor tarife reglementate de transport, aceste pierderi urmand a fi recuperate incepand cu a doua jumatate a acestui an.
Pe de alta parte, cheltuielile companiei au crescut ca urmare a cresterii costurilor cu reabilitarea si cresterea sigurantei in exploatare a sistemului de transport. Profitul net anuntat pe anul trecut este insa cu 8% mai mare fata de cel prevazut in bugetul de venituri si cheltuieli, conform Transgaz.
Cifra de afaceri a companiei a inregistrat o crestere de 11% anul trecut, in lei, pana la 1,04 miliarde de lei (311 milioane de euro) dupa ce in prima jumatate a anului inregistrase o crestere de 20% conform prospectului de oferta.
Cealalta companie de stat din domeniul energiei listata pe Bursa, Transelectrica (TEL), este asteptata anul acesta sa anunte un profit in scadere substantiala fata de cel din 2006, cand s-a listat la Bursa in a doua jumatate a anului.
Oferta publica de actiuni a Transgaz, finalizata in luna decembrie a anului trecut, a inregistrat cel mai mare grad de suprasubscriere din istoria Bursei: de 28 de ori. Valoarea totala a subscrierilor a depasit 1,8 mld. euro, insa o buna parte din acesti bani a fost reprezentata de imprumuturi bancare si scrisori de garantie.
Banii mobilizati de oferta Transgaz au reprezentat circa o treime din valoarea totala a tranzactiilor cu actiuni derulate anul trecut pe Bursa.
Numarul de investitori care au subscris in cadrul ofertei, de peste 12.000, este mai mare decat numarul mediu de investitori care cumpara in fiecare luna actiuni pe piata.
Transa investitorilor mari a fost suprasubscrisa de aproape 39 de ori, astfel ca investitorii mari au primit doar 2,567% din actiunile pe care le-au subscris.
Transa investitorilor mici a fost suprasubscrisa de 11,4 ori, astfel ca un investitor care a subscris 1.000 de actiuni a primit in urma alocarii circa 88 de actiuni. Subscrierea medie pe transa mica a fost de 25.000 de euro.
Actiunile Transgaz au crescut ieri la Bursa inainte de anuntarea rezultatelor, pe o piata in scadere, pe fondul asteptarilor optimiste de pe piata privind publicarea rezultatelor.
Transgaz a inchis sedinta de ieri la 270 lei/actiune, capitalizarea fiind de 877 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO