Burse - Fonduri mutuale

SIF-urile au adus castiguri mai mari decat Transgaz

SIF-urile au adus castiguri mai mari decat Transgaz

Click pentru imaginea marita

20.12.2007, 18:52 8

Investitorii care au subscris pe transa mica a ofertei publice initiale a Transgaz Medias au castigat in medie 5%, in ultimele trei saptamani, iar cei care au subscris pe transa mare au castigat in medie 1,5%, raportand castigurile obtinute din vanzarea drepturilor de alocare in prima zi la sumele totale subscrise. Randamentul a fost calculat pe baza castigului mediu obtinut ieri din vanzarea drepturilor de alocare raportat la suma subscrisa de investitori in oferta.
In aceeasi perioada, actiunile SIF-urilor si cele ale bancilor au adus castiguri de circa 10%, insa, spre deosebire de Transgaz, unde toata lumea se astepta la o crestere in primele zile de tranzactionare, nimeni nu ar fi putut intui in urma cu trei saptamani ce evolutie urmau sa aiba SIF-urile.
Avand in vedere ca pe transa investitorilor mici din oferta Transgaz s-a inregistrat un grad de suprasubscriere de 11,3 ori, investitorii primind in urma alocarii un numar de actiuni de 11,3 ori mai mic decat numarul actiunilor pentru care au platit. In aceste conditii, si randamentul real este de 11,3 ori mai mic decat cresterea de 57% inregistrata in prima zi de tranzactionare a drepturilor Transgaz.
Cu alte cuvinte, la 100.000 de lei investiti, un investitor a primit actiuni in valoare de circa 8.850 de lei in urma alocarii, la care a putut castiga circa 5.044 de lei daca si-a vandut ieri drepturile de alocare.
"Probabil ca investitorii ar fi avut si alternative mai profitabile la investitia in Transgaz, insa nu se poate spune ca cei care au investit la Transgaz au pierdut. Oferta Transgaz a reusit sa atraga multi investitori noi la Bursa, care au investit sume mici, dar au ales sa subscrie la Transgaz preferand un randament mic, dar sigur, si cu siguranta mai mare decat dobanda de la banca", a explicat Marius Veltan, directorul general adjunct al Carpatica Invest.
Pentru investitorii de pe transa mare, care a fost suprasubscrisa de aproape 39 de ori, randamentul dupa prima zi de tranzactionare a drepturilor ar fi fost de circa 1,5%, daca acestia ar fi imobilizat intreaga suma subscrisa.
Cei care au vandut insa actiuni din portofoliu pentru a subscrie la Transgaz au obtinut in unele cazuri randamente mai mici decat daca ar fi pastrat actiunile respective. Astfel, de pe 4 decembrie, cand a fost ultima zi in care se puteau vinde actiuni pe Bursa pentru a subscrie la Transgaz, SIF-urile au castigat intre 9% si 15%, iar actiunile bancilor s-au apreciat cu 9%. Transelectrica, cealalta companie de utilitati listata la Bursa, a crescut in aceasta perioada cu 8%.
Nici investitorii care au subscris cu bani de la banca nu au iesit cu totii pe profit. Investitorii care au subscris pe transa mica cu bani imprumutati de la banci au avut de castigat. Cei care s-au imprumutat insa pentru a subscrie pe transa mare au iesit in pierdere. Astfel, un investitor care a imprumutat 500.000 de lei pentru a subscrie in oferta Transgaz pe transa mica a putut subscrie 2.605 actiuni, revenindu-i in urma alocarii 230 de actiuni in valoare de 44.141 de lei. Daca si-a vandut drepturile de alocare in prima zi la pretul mediu de 301,5 lei, el a castigat circa 25.000 de lei. Cum costurile de finantare au variat intre 1,5% si 3% din suma imprumutata, investitorul trebuie sa plateasca bancii intre 7.500 de lei si 15.000 de lei, ramanandu-i intre 10.000 si 17.500 de lei.
Pe de alta parte, un investitor care a imprumutat
2 mil. lei pentru a subscrie pe transa mare a putut subscrie circa 10.421 de actiuni, revenindu-i in urma alocarii 267 de actiuni in valoare de 51.242 de lei. Daca si-a vandut drepturile ieri la acelasi pret mediu de 301,5 lei, el a castigat 29.300 de lei, suma care nu acopera costul finantarii, care ar fi fost de 30.000 de lei, in cazul unui comision minim de 1,5%. Bancile romanesti au acordat credite si scrisori de garantie in valoare de peste 500 mil. euro pentru investitorii care au subscris in oferta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO