Burse - Fonduri mutuale

Somes Dej, 17,5 mil. euro in dezvoltarea productiei si reducerea consumului de energie

Somes Dej, 17,5 mil. euro in dezvoltarea productiei si reducerea consumului de energie

Compania estimeaza afaceri de 42 mil. euro anul acesta

23.03.2007, 19:42 44

Producatorul de celuloza si hartie Somes SA Dej, ale carui actiuni sunt tranzactionate pe piata titlurilor necotate de la Bursa de Valori, anunta investitii de aproximativ 17,5 milioane de euro pana in primul trimestru al anului viitor.
Compania, parte a grupului de firme Serviciile Comerciale Romane (SCR), va investi, in principal, in dezvoltarea capacitatilor de productie si in reducerea consumului de energie. Astfel, 6 milioane de euro sunt destinati pentru modernizarea masinii de hartie de matase, 1,5 milioane de euro pentru punerea in functiune a unui electrofiltru si 10 milioane de euro pentru achizitionarea unui cazan de ardere a deseurilor lemnoase.
Reprezentantii Somes Dej estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 41,6 milioane de euro, in crestere cu 15% fata de anul trecut. "Realizarea acestor estimari depinde destul de mult de evolutia cursului valutar, dar si de evolutia pretului la celuloza si hartie pe plan mondial. Cresterea productiei fizice, generate de modernizarea masinii de hartie de matase va contribui insa pozitiv la realizarea estimarilor pentru acest an", a declarat pentru ZF Transilvania Adrian Itu, director general Somes Dej.
In 2006, compania a realizat o cifra de afaceri de 36 de milioane de euro (126 milioane de lei), valoare reprezentand o stagnare fata de 2005. Potrivit conducerii Somes Dej, aceasta situatie a fost generata de reducerea productiei ca urmare a opririlor pentru realizarea lucrarilor de modernizare.
"La inceputul acestui an am finalizat cea de-a doua etapa a modernizarii masinii de hartie de matase, pentru care a fost necesara o investitie de 7 milioane de euro. Pana anul viitor in martie vom mai investi 6 milioane de euro pentru a finaliza modernizarea acestei masini", spune Itu.
Acesta a mai spus ca odata cu finalizarea etapei a doua pentru modernizarea masinii de hartie de matase, capacitatile de productie au crescut cu aproximativ 30%. Potrivit informatiilor furnizate de conducerea companiei, anul trecut investitiile in modernizare si retehnologizare s-au cifrat la aproximativ 10 mil. euro.
Compania a lansat anul acesta pe piata hartia din matase. "Asimiland in productie si hartia de matase vom avea toate gramajele incepand cu 15 grame si terminand cu 140. Intentia noastra este sa integram o parte din productia noastra de celuloza in fabricarea de hartie", a mai declarat Adrian Itu. Conducerea companiei estimeaza pentru hartia de matase o capacitate de productie de 20.000 de tone pe an, produsul urmand sa fie comercializat atat pe piata interna, cat si pe cea externa, in procente egale.
Investitiile companiei pe 2005 s-au cifrat la aproximativ 6 mil. euro si au fost orientate catre modernizarea si cresterea capacitatilor de productie. In urma modernizarilor realizate in 2005, capacitatile de productie a hartiei au crescut de la 40.000 de tone la 50.000 de tone pe an. Pe langa hartie de ambalaj, combinatul din Dej mai produce si celuloza, valoarea acestei productii fiind de peste 70.000 de tone pe an. In prezent, 60% din productia de hartie a companiei merge pe pietele externe in tari precum Italia, Germania, Olanda, Franta, Orientul Mijlociu si tarile est-europene.
Potrivit propriilor estimari, Somes Dej detine o cota de aproximativ 60-70% din piata de hartie autohtona. Pe piata hartiei de ambalaj, principalii competitori ai Somes Dej sunt companiile Ambro Suceava si Omnimpex Hartia Busteni, iar pe piata hartiei apte pentru tipar concureaza cu Celhart Donaris Braila, Comceh Calarasi si Omnimpex Hartia Busteni. Grupul SCR este principalul actionar la Somes Dej din 2004, cand a achizitionat pachetul majoritar de actiuni de la compania austriaca MFC Commodities Gmbh.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO