Burse - Fonduri mutuale

Topul celor mai bune si al celor mai slabe actiuni de pe Bursa

Topul celor mai bune si al celor mai slabe actiuni de pe Bursa

Click pentru imaginea marita

28.09.2007, 18:41 14

In ciuda corectiei din ultimele doua luni de le Bursa, investitorii care si-au ales cu grija actiunile din portofoliu la inceputul anului au reusit sa-si dubleze sau chiar sa-si multiplice de patru ori banii investiti.
Cele mai mari castiguri le-au adus in primele noua luni actiunile companiilor de talie mica de la Bursa, unele dintre acestea aparand surprinzator in top, cum este cazul THR Marea Neagra (EFO) sau Mecanica Ceahlau (MECF), altele continuand evolutia foarte buna din anii precedenti, cum ar fi TMK Artrom Slatina (ART) si Rompetrol Well Services (PTR), care au oferit randamente cuprinse intre 145% si 356%.
De cealalta parte, unele dintre fostele blue-chips-uri au dezamagit, evolutia lor nereusind sa se ridice la inaltimea asteptarilor cu care au fost creditate de catre investitori la inceputul anului. In aceasta categorie intra Petrom (SNP) si Turbomecanica Bucuresti (TBM), ambele incluse in indicele BET, dar si Banca Carpatica (BCC) sau Sicomed (SCD), care erau in urma cu 2-3 ani printre actiunile urmarite de pe Bursa. Acestea au inregistrat scaderi, tranzactionandu-se in prezent sub nivelul de la inceputul anului.
Cu toate acestea, analistii sustin ca actiunile care au crescut foarte mult ar trebui privite cu atentie de catre investitori, in timp ce actiunile care au obtinut performante sub asteptari ar putea fi atractive pentru investitii viitoare.
Topul cresterilor dupa primele noua luni ale anului este dominat de catre actiunile THR Marea Neagra, care le-au adus investitorilor un castig de 356% de la inceputul anului. Cresterea puternica a acestor titluri a venit abia in luna iulie, cand reprezentantii companiei au declarat ca evalueaza activele acesteia la circa 500 mil. euro. In prezent, capitalizarea THR Marea Neagra este de 120 mil. euro. Vanzarea unui pachet de circa 6% din actiuni de catre actionarul majoritar, SIF Transilvania, a oferit un impuls pozitiv actiunilor, crescand lichiditatea acestora in piata si permitand intrarea in actionariat a unui fond strain de investitii.
Evolutia actiunilor Electroputere Craiova (EPT) a fost dictata in acest an de evolutia procesului de privatizare. Inca de la inceputul anului se stia ca societatea urmeaza sa fie privatizata sau lichidata, insa investitorii care au mizat pe prima varianta au castigat circa 325% dupa anuntul privind preluarea producatorului de locomotive de catre compania saudita Al Arrab. O alta companie care se afla la inceputul anului in aproximativ aceeasi situatie, Rulmentul Brasov (RBR) a intrat intre timp in lichidare, astfel ca actionarii acestei companii au pierdut 64% din banii investiti la inceputul anului.
Din topul castigatorilor nu lipsesc nici companiile care au raportat in ultimii ani rezultate financiare in crestere. Producatorul de tevi TMK Artrom Slatina este una dintre companiile care au oferit in ultimii ani printre cele mai mari cresteri de la Bursa. De la inceputul anului, titlurile Artrom au adus un castig de 320%. Compania se afla pe primul loc intr-un top al castigurilor din ultimii 7 ani, dupa ce a inmultit banii investitorilor de 480 de ori de la finele lui 2000 pana in prezent. Artrom a devenit in ultimii ani una dintre cele mai profitabile companii de pe Bursa, o buna parte din castigurile companiei provenind din activitatea financiara.
Rezultate financiare in crestere a raportat si Rompetrol Well Services (PTR), care a adus un castig de 172% pe Bursa de la inceputul anului, luand in calcul si majorarea de capital cu actiuni gratuite. In actionariatul companiei au intrat in acest an mai multe fonduri straine de investitii care au cumparat actiuni de la actionarul majoritar, Rompetrol Group. Intrarea in actionariat a unor fonduri de investitii este una dintre explicatiile si pentru cresterea actiunilor Mecanica Ceahlau (MECF), care au avansat cu 245%.
In cazul producatorului de utilaje agricole din Piatra Neamt investitorii mizeaza pe o crestere a afacerilor datorita fondurilor europene pentru agricultura care vor fi accesate in urmatorii ani de catre Romania.
In majoritatea cazurilor, cresterea cotatiilor a fost insotita si de o crestere a lichiditatii actiunilor, acestea ajungand la rulaje medii zilnice de cateva zeci de mii de euro, care permit un exit destul de usor pentru micii investitori. Companiile respective raman inca putin accesibile pentru fondurile de investitii care investesc sume mari.
Cele mai lichide din Top 10 sunt actiunile Broker Cluj (BRK), care au adus un castig de 145%, incluzand majorarea de capital aflata in derulare.
Surpriza neplacuta a fost in acest an Petrom, care a adus investitorilor o pierdere de 11% de la inceputul anului, din cauza rezultatelor in scadere si a incertitudinilor legate de distribuirea unui pachet de 8% din actiunile companiei catre salariati. Turbomecanica se numara si ea printre perdante, din cauza scaderii marjelor de profit. Printre actiunile care au oferit castiguri sub media pietei se numara SIF Moldova (SIF2), cu un castig de doar 3%, Antibiotice Iasi (ATB), cu o crestere de 6,4%, si Flamingo International (FLA), cu un avans de 7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO