Burse - Fonduri mutuale

Transelectrica a castigat 8%, in ciuda corectiei de pe SIF-uri

20.02.2007, 19:08 12

SIF-urile au cazut puternic ieri pe fondul unei valori a tranzactiilor in crestere. Prima zi de tranzactionare a saptamanii a adus o scadere medie pe titlurile de investitii financiare de peste 2,3%, in timp ce piata a inchis usor in scadere.
Evolutia indicelui BET a fost influentata de cresterea puternica a titlurilor transportatorului de energie electrica Transelectrica, care au sarit cu aproape 8%.
Lichiditatea din piata a urcat si ea, valoarea tranzactiilor desfasurate ieri pe piata de capital romaneasca depasind 18,5 milioane de euro.
Brokerii sunt de parere ca asistam la o migratie a investitorilor de pe SIF-uri, care au urcat destul de puternic in ultima jumatate de an, catre titluri mai "sigure", cum sunt bancile sau companiile de utilitati.
"SIF Moldova a fost primul SIF care a anuntat ca nu va oferi actiuni gratuite, ci un dividend in scadere fata de anul trecut. Caderea societatilor de invetitii financiare e normala in contextul in care nu se asteapta nimic nou pe acesti emitenti. Investitorii migreaza de pe aceste titluri catre companiile care au rezultate bune si potential de crestere, cum e cazul Transelectrica", spune Octavian Molnar, directorul general al societatii de brokeraj IFB Finwest.
Indicele BET-FI a cazut ieri cu 2,32%, pe fondul unei valori a tranzactiilor cu titlurile societatilor de investitii financiare de circa 10,7 mil. euro (36,16 mil. lei), peste 57% din lichiditatea la nivelul intregii piete. SIF Oltenia, cel mai tranzactionat titlu de pe Bursa, a inregistrat ieri o pierdere de 3,79%, pe seama unui rulaj in crestere, de circa 3,77 mil. euro (12,76 mil. lei).
Indicele BET a coborat usor, inchizand sedinta in scadere cu 0,1%. Valoarea tranzactiior din piata a fost ieri de 18,65 mil. euro (62,99 mil. lei).
Titlurile companiei din domeniul petrolier Rompetrol Rafinare Constanta (Petromidia) au pierdut in ultima sedinta 2,86%, pe fondul unui rulaj de circa 1,05 mil. euro (3,55 mil. lei).
"SIF-urile vor pierde in urmatoarea luna circa 10%, confom analizei tehnice. SIF Oltenia, care da tonul societatilor de investitii in piata, a crescut cu peste 80% de la mijlocul anului trecut. Dupa o astfel de urcare, este normala o scadere. Pentru urmatoarea perioada ma astept ca bancile sa se mentina la valorile actuale, iar evolutia actiunilor din domeniul petrolier va depinde de rezultatele afisate de Petrom", spune Molnar.

Actiunile SIF Moldova au inregistrat in sedinta de ieri o corectie serioasa, pierzand 3,53%, pe fondul unei valori a tranzactiilor de circa 3,34 mil. euro (11,31 mil. lei). Societatea va propune spre aprobarea AGA din luna aprilie acordarea unui dividend brut de 0,0630 lei/actiune, in conditiile in care unii investitori se asteptau la eventuale actiuni gratuite. Unii Brokeri sunt de parere ca si SIF Moldova se va incadra pe o tendinta descrescatoare cel putin in urmatoarea luna. De la mijlocul anului trecut actiunea a adus investitorilor un profit de peste 100%. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de 3,01 lei actiune.

Titlurile companiei care se ocupa cu transportul energiei electrice Transelectrica au sarit ieri cu 7,91%, pe fondul unei valori a tranzactiilor in crestere de circa 1,61 mil. euro (5,45 mil. lei), fiind a treia cea mai tranzactionata actiune din piata. "Pozitia de monopol pe piata transportului de energie electrica ii asigura o rata minima a profitabilitatii. Chiar daca tarifele sunt impuse de Autoritatea Nationala in Domeniul Energiei, se va asigura intotdeauna o rata constanta de crestere a profitului", spune Octavian Molnar, directorul general al societatii de brokeraj IFB Finwest. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de 46,4 lei/actiune.

Actiunile companiei farmaceutice Biofarm Bucuresti au inceput saptamana cu o scadere de 0,71%, inregistrand cel mai mic pret din aceasta luna. Valoarea tranzactiilor cu titlurile Biofarm a atins ieri 151.880 de euro. Compania a inregistrat anul trecut un profit net de 3,6 mil. euro, cu 9% mai mare decat castigul din anul anterior, iar cifra de afaceri a crescut cu 14,6% la 16,4 mil. euro. "Rezultatele financiare ale acestui producator nu au fost la nivelul asteptarilor. Totusi, avand in vedere ca medicamentele se afla la baza piramidei nevoilor consumatorilor si puterea de cumpararre a romanilor a crescut, ma astept si la o crestere a vanzarilor in acest domeniu", spune Molnar.

Titlurile producatorului de ciocolata Excelent Bucuresti au crescut in sedinta de ieri cu 2,96%. Valoarea tranzactiilor cu titlurile Excelent a fost de 12.900 de euro (43.500 lei). Compania a raportat in ultimul semestru al anului trecut un profit de 4,1 mil. euro (14,5 mil. lei). Pe intreg anul 2006, profitul companiei a crescut de peste patru ori, de la 1,6 mil. euro (6,6 mil. lei) in 2005 la 7,5 mil. euro (26,6 mil. lei) anul trecut. Cotatia actiunilor Excelent a crescut in prima jumatate a lunii februarie cu peste 60%, in conditiile in care in piata nu au aparut noi informatii referitoare la emitent. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de 1,39 lei/actiune.

Actiunile producatorului de lactate si branzeturi Albalact Alba Iulia au coborat ieri cu 1,06%, pe seama unei valori a tranzactiilor de circa 154.000 de euro (520.000 de lei), fiind a treia cea mai lichida actiune de pe piata RASDAQ. Din aprilie a anului trecut, actiunile Albalact au adus investitorilor un profit de peste 250%, iar de la inceputul acestei luni castigul pe aceste titluri a fost de peste 30%, sensibil egal cu cel inregistrat fata de inceputul anului. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de 1,87 lei/actiune, dupa ce in timpul sedintei acestea au atins un maxim de 1,89 lei/actiune si un minim de 1,82 lei/actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO