Burse - Fonduri mutuale

Transgaz va plăti dividende de 256,6 milioane lei, peste jumătate din profitul de anul trecut

Transgaz va plăti dividende de 256,6 milioane lei, peste...

Autor: Carol Dan

24.03.2015, 17:51 509

Dividendele propuse sunt de 21,8 lei pe acţiune, în creştere cu 24% faţă de nivelul de anul trecut.

Plata dividendelor va începe în 15 iulie, propunerea fiind supusă aprobării AGA programată pentru 27 aprilie, potrivit unui comunicat al companiai transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti.

Din profitul înregistrat anul trecut, compania urmează să folosească 220 milioane de lei pentru asigurarea surselor de finanţare şi 26 milioane de lei pentru acoperierea pierderilor contabile din anii trecuţi.

Transgaz este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, care are o participaţie de 58,5%. Mai multe persoane juridice au 33,14% din acţiuni, iar persoanele fizice cumulează 8,35% din titluri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO