Business Construct

Centre comerciale de peste un milion de metri patrati

24.04.2008, 23:14 18

STOCUL TOTAL de centre comerciale se va dubla anul acesta, depasind un milion de metri patrati suprafata inchiriabila, piata de retail fiind in continuare tinta dezvoltatorilor si retailerilor internationali, potrivit unui raport al firmei de consultanta imobiliara Colliers International.
"Numarul de centre comerciale care se vor dezvolta in Romania va creste, aproximativ 20 de malluri urmand sa fie livrate in Bucuresti, Constanta, Brasov, Galati, Braila, Oradea, Buzau, Piatra Neamt, Suceava si Bacau", potrivit raportului. Aceasta tendinta este determinata de interesul crescut al retailerilor pentru spatiile comerciale din cadrul centrelor comerciale, in detrimentul spatiilor stradale. "Oferta de spatii stradale este in continuare limitata in raport cu cererea retailerilor", potrivit analistilor Colliers. Pentru spatiile stradale principalii clienti raman bancile, farmaciile, operatorii de telecomunicatii si cazinourile.
Un alt motiv pentru care retailerii se orienteaza spre centrele comerciale il reprezinta chiriile mai mari percepute pe segmentul spatiilor stradale. In timp ce chiria pe metrul patrat de spatiu comercial la parterul unui centru comercial ajunge la maximum 80 de euro pe luna, pretul pentru un spatiu stradal dintr-o zona principala poate ajunge chiar si la 160 de euro pe metrul patrat pe luna.
Raportul Colliers mentioneaza si faptul ca strategia pe care au aplicat-o multi retaileri nou intrati pe piata a fost de acoperire a Capitalei mai intai, urmand ca apoi sa se extinda in provincie. Anul trecut din aproximativ 255.000 de metri patrati livrati pe piata de retail, peste 30.000 au fost ocupati de firme nou intrate pe piata.
Deschiderea Polus si Iulius in Cluj-Napoca a adus 98.000 de metri patrati de spatii noi livrate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO