În octombrie 2008, la scurt timp după ce falimentul Lehman Brothers zguduia întreaga economie mondială, ieşeam „pe teren“ pentru a aduna informaţii pentru primul meu reportaj în Ziarul Financiar. Proaspăt angajată, cu emoţiile în buzunar, prima oprire în cariera de jurnalist avea să fie la un târg imobiliar, pentru a lua pulsul pieţei rezidenţiale. „Cumpărătorii se lasă aşteptaţi la târgurile imobiliare“ – era titlul cu care debutam în presa scrisă din postura de reporter. Cu o cerere în declin, în septembrie 2008, preţurile apartamentelor noi înregistraseră prima scădere din „era modernă“ a pieţei imobiliare, de 0,5%, iar ceea ce a urmat în plină criză pentru sectorul rezidenţial e deja istorie.
La mijlocul lunii aprilie anul acesta, am mers din nou la acelaşi târg imobiliar şi la o primă vedere, situaţia s-a schimbat la 180 de grade. Dezvoltatori dornici să înceapă noi proiecte, cumpărători interesaţi să ia o casă prin programul Prima Casă sau chiar credit imobiliar, preţuri la jumătate faţă de 2008 - pe scurt piaţa rezidenţială pare că a ieşit din „valea plângerii“ în care s-a afundat în ultimii ani.
Chiar dacă salariile nu au crescut vertiginos în ultima perioadă, totuşi condiţiile de creditare s-au mai relaxat, oamenii au început să aibă mai multă încredere şi în multe cazuri gândesc achiziţia unei locuinţe ca pe o investiţie.
Ca o paranteză, drept dovadă că pe piaţă e ceva mai multă agitaţie stă şi faptul că Bucureştiul e din nou plin de şantiere, şi nu doar de blocuri de locuit, ci şi de centre comerciale sau pasaje supra şi subterane. Şi în ţară au început să se mai mişte lucrurile, cel puţin în partea de vest şi de centru a ţării.
După scăderi de 40% pe timp de criză, construcţiile intraseră într-o letargie din care cu greu părea că mai pot fi scoase. Anul trecut a adus un nou minus pentru piaţa de profil în ansamblu: chiar dacă rezidenţialul a fost pe plus, în schimb infrastructura s-a confruntat cu noi scăderi. Primul trimestru din 2015 a fost însă ca o gură de oxigen pentru constructori şi producători. E insuficient însă să ai creştere timp de trei luni. Cu o valoare de nici 9 miliarde de euro, piaţa construcţiilor este departe de nivelul din 2008, de 15 miliarde de euro şi a ajuns să mai conteze prea puţin în PIB, doar 6,3% anul trecut faţă de 10-11% în anii de boom. Dar pentru a deveni din nou un motor de creştere a economiei, pentru sectorul de profil nu este suficient să se construiască vreo câteva mii de apartamente. Până la urmă, „grosul“ vine tot din buzunarul statului, prin investiţiile în infrastructură. Investiţii care ulterior vor atrage noi investiţii private. E o interdependenţă, un cerc care trebuie înţeles cât mai repede, astfel încât să apucăm să vedem încă de anul acesta ceea ce promite a fi era de după criză a construcţiilor.
