Business Construct

Operatiunea Moscova

Operatiunea Moscova

Enrico Perini, presedinte si actionar majoritar al grupului Romstal: Daca vrem sa devenim o firma de talie mare, trebuie sa ajungem macar de 10 ori mai mari decat suntem acum. Pentru acest lucru ne trebuie o tara si aceasta tara este Rusia.

28.02.2008, 14:51 35

Romstal a cheltuit anul trecut circa 50 de milioane de euro pentru extinderea retelei de distributie, interna si externa, ajungand recent la 29 de reprezentante si un total de 175 de puncte de vanzare. Procesul de maturizare a operatiunilor locale ale companiei de distributie de echipamente pentru constructii, care va atinge nivelul optim dupa o serie de relocari, i-a asigurat companiei o pozitie confortabila pe piata locala, dovada si cifra de afaceri de 261 mil. euro bugetata pentru anul in curs pe piata din Romania, fata de cele 197 mil. euro obtinute in 2007.
La nivel global, incluzand si vanzarile din Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Italia, Serbia si, mai nou Rusia, Romstal se asteapta in 2008 sa cumuleze vanzari totale de 429 de milioane de euro, in crestere cu 38% fata de nivelul atins anul trecut.
Dupa ce a intrat anul trecut in Serbia, prin achizitionarea contra a 10 milioane de euro a numarului doi de pe piata locala de profit, Romstal si-a indreptat privirea spre Moscova, o piata cu un potential urias inca neexploatat.

Afaceri de 1 mld. euro in doi ani
Romstal a inaugurat in februarie primul punct de vanzare in capitala Rusiei, un al doilea urmand sa fie deschis in luna mai. Asteptarile sunt destul de mari.
Conform estimarilor companiei, vanzarile in Rusia ar trebui sa atinga un nivel 6 milioane de euro anul acesta, de 9 milioane de euro in 2009 si de 19 milioane de euro in anul 2010.
Perini, cel care a pus bazele Romstal in 1994, a explicat ca primii doi-trei ani vor fi decisivi pentru extinderea in regiunea Rusiei. Motivele principale pentru intrarea pe aceasta piata sunt numarul mare de consumatori si dinamica din ce in ce mai buna a sectorului rusesc de constructii, dar si faptul ca piata pe care opereaza Romstal nu este inca matura in Rusia.
"Eu am in vedere faptul ca regiunea noastra este Europa, sau chiar lumea. Noi nu ne putem gandi inca la asa ceva pentru ca jucam intr-o liga mai mica. Daca vrem sa devenim o firma de talie mare, trebuie sa ajungem macar de 10 ori mai mari decat suntem acum. Pentru acest lucru ne trebuie o tara si aceasta tara este Rusia", a explicat Enrico Perini, presedinte si actionar majoritar al grupului Romstal, care si-a propus depasirea pragului de un miliard de euro cifra de afaceri la nivel de grup in 2010. Conform estimarilor actuale, in 2010 grupul Romstal va opera afaceri de 1,1 miliarde de euro.
"Ca obiectiv am vrea sa deschidem 300 de magazine in Rusia in urmatorii 10 ani. Asta ar trebui sa fie Rusia pentru noi, altfel mergem degeaba. Daca mergem sa ne dezvoltam acolo, nu are rost sa deschidem sub 100 de magazine cel putin", a adaugat fondatorul Romstal.
Raspunsul lui Perini la intrebarea "De ce Rusia?" a fost unul foarte scurt: "Pentru ca acolo putem incerca sa implementam modelul pe care l-am dezvoltat aici, in Romania, acolo ne putem inca permite sa facem greseli".
El considera extinderea in Rusia un examen de maturitate pentru compania pe care o conduce. Similitudinile dintre cele doua piete, cea locala si cea moscovita, dinamica foarte buna a constructiilor si orientarea lor spre produse din ce in ce mai scumpe si mai performante, inseamna ca poate folosi modelul romanesc pentru dezvoltare. Pietele vestice fiind mult mai mature decat cea locala, diferenta urmand sa fie completata atat intern, cat si extern. Daca pe plan intern se lucreaza deja la cresterea profitabilitatii, pe plan extern experientei acumulate pe piete ca Serbia sau Ucraina i s-ar putea adauga si masa critica necesara dezvoltarii in vest, masa critica ce ar putea fi obtinuta pe piata din Rusia.
Intrarea pe piata moscovita implica insa si multe probleme, printre cele mai importante fiind achizitionarea sau inchirierea unui spatiu comercial intr-o zona buna, stocul de spatii industriale fiind aproape in totalitate ocupat, in timp ce preturile percepute cresc de la zi la zi.
"Noi platim 14-15 euro pe metrul patrat in depozitul nostru aflat in apropierea soselei de centura a Moscovei, de trei ori mai mult ca in Bucuresti. Pentru cealalta locatie, echivalentul zonei Militari, bulevardul Preciziei, platim 30 de euro pe metrul patrat pe luna", a declarat presedintele Romstal.
Romstal nu este insa un exemplu solitar, companii locale cunoscute ca Arabesque, distributie de materiale de constructie sau Mobexpert, unul dintre liderii pietei locale de mobila, si-au anuntat si ele anul trecut dorinta de a se extinde la nivel regional, ajungand in proximitatea Rusiei cu puncte de vanzare in Republica Moldova sau Ucraina.
Explozia pietei imobiliare de constructii din Rusia la care se adauga din ce in ce mai multe noi mari proiecte imobiliare anuntate si cererea interna si externa de noi proprietati au transformat Federatia Rusa intr-o atractie regionala pentru companiile implicate direct pe piata constructiilor si in activitatile sau produsele conexe.

Pe doua fronturi
Potrivit lui Perini, procesul de dezvoltare de pe piata locala va incetini in doi-trei ani, urmand apoi o perioada de eficientizare a operatiunilor.
"In urmatorii doi ani ne extindem si dupa aceea aranjam activitatea ca sa fie cat mai profitabila. Unele puncte de vanzare sau depozite vor trebui relocate, fie ca e vorba ca nu are sens sa le tii acolo, fie pentru ca nu au succesul asteptat", a declarat Perini. Un astfel de exemplu ar putea fi investitia de 30 de milioane de euro de la Topoloveni anuntata de companie cu termenul de finalizare in 2009. "Este posibil sa relocam aceasta investitie pentru ca am gasit o locatie mai buna", spune Perini.
In paralel cu acest proces compania continua insa investitiile de peste granita, atat in productie, cat si in puncte de vanzare.
Anul trecut grupul Romstal a investit prin compania Valrom 3,5 milioane de euro intr-un centru de productie in Ucraina, la Vinita, valoarea totala a investitiei urmand sa atinga 10 milioane de euro. Tot anul trecut, Romstal a achizitionat integral unul dintre liderii pietei de distributie de echipamente sanitare si electrice din Serbia, Doming. Tranzactia, in valoare de 10 milioane de euro, i-a adus companiei romanesti o retea de distributie formata din 10 puncte de desfacere, dintre care doua in Belgrad si o cota de piata de 20%-25%.
Anul acesta Romstal se asteapta sa aiba vanzari de 30 de milioane de euro in Serbia, cifra care este estimata sa urce pana la 40 de milioane de euro in 2010.
Romstal a atras atentia pietei in 2006, cand Perini a vandut compania de servicii financiare Romstal Leasing catre fondul de investitii belgian KBC, intr-o tranzactie de 70 de milioane de euro.
Achizitia Romstal Leasing a reprezentat in acel moment unul dintre exemplele de afaceri romanesti dezvoltate pana in punctul in care sa atraga atentia unui mare fond de investitii dispus sa efectueze o tranzactie atat de mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO