Business Hi-Tech

3.000 de vizitatori sunt asteptati la expozitia HiFiarena

10.11.2008, 19:07 9

Expotek, companie locala specializata in organizarea targurilor si expozitiilor, se asteapta ca peste 3.000 de romani sa viziteze a sasea editie a expozitiei "HiFiarena", organizata saptamana aceasta in Capitala. HiFiarena, unul dintre cele mai importante evenimente dedicat solutiilor audio-video pentru home entertainment din Romania, a atras anul trecut 2.600 de vizitatori. Comparativ cu 2007, numarul de expozanti a crescut de la 120 la 160 de marci internationale, au mai precizat organizatorii evenimentului. Expotek este, de asemenea, organizatorul CERF (Computer and Electronics Romanian Fair), cea mai mare expozitie IT&C din Romania, si asigura managementul tehnic si comercial al SIAB - Salonul International Auto Bucuresti. Expotek a incheiat anul trecut cu un profit net de 0,1 mil. euro, la afaceri de 1,1 mil. euro, potrivit datelor disponibile pe pagina Ministerului Economiei si Finantelor.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO