Business Hi-Tech

A&C International ajunge la un business de 4,5 mil. euro

A&C International ajunge la un business de 4,5 mil. euro

Cristian Dumitrescu, presedinte A&C International

08.09.2006, 20:42 126

Vanzarile de soft de proiectare au crescut, antrenate de boom-ul lucrarilor de constructii si infrastructura.
Compania A&C International, distribuitorul in Romania si Republica Moldova al produselor de proiectare asistata pe calculator Autodesk, va atinge in acest an o cifra de afaceri de aproximativ 4,5 mil. euro, cu 0,5 mil. euro mai mult decat anul trecut, a declarat pentru ZF Cristian Dumitrescu, presedinte si proprietar al firmei.
Intreg businessul A&C International este bazat pe produsele Autodesk, a adaugat el. Conform reprezentantilor Autodesk, veniturile incasate de companie din Romania au fost anul trecut intre doua si patru milioane de euro, iar estimarea de crestere pentru acest an este de 80-100%. Autodesk este lider pe piata softului de proiectare asistata pe calculator, gama de utilizare a produselor companiei acoperind de la proiectarea mobilierului pana la lucrari complexe de constructii.
"Businessul companiei a avansat ca urmare a cresterii economice si a numarului mare de lucrari la diferite proiecte de infrastructura", a precizat Dumitrescu.
"Softul destinat arhitectilor a crescut de asemenea foarte mult, pe langa cel utilizat pentru mecanica, constructii si infrastructura", a adaugat el. Conform A&C International, numarul utilizatorilor inregistrati (legali) de soft Autodesk din Romania se ridica la circa 10.000. Pretul unei licente de Autodesk 2006, spre exemplu, este de aproximativ 4.000 de euro.
Compania are in prezent 26 de angajati, dupa ce a trecut anul trecut printr-o restructurare, necesara pentru a adapta structura companiei la cea a Autodesk, conform lui Dumitrescu. In 2004, firma a facut un profit net de 240.000 de euro, la o cifra de afaceri de 2,7 mil. euro, conform datelor disponibile pe pagina web a Ministerului Finantelor.
O problema considerata grava de reprezentanti ai Autodesk, care au fost ieri prezenti in Romania, este aceea ca rata de piraterie din Romania pentru produsele Autodesk este de aproximativ 86%, ceea ce impiedica Autodesk sa incaseze venituri semnificative. Compania a lansat de altfel o campanie piraterie, prin care spera sa diminueze rata de utilizare ilegala a softurilor Autodesk.
Magda Popescu, avocatul organizatiei Business Software Alliance Romania, a declarat ca firmele care utilizeaza ilegal aplicatii software pot fi condamnate penal la amenda, la care se poate adauga o pedeapsa complementara, una dintre acestea fiind dizolvarea persoanei juridice in cauza.
Ea a afirmat ca prevederea va putea fi pusa in aplicare de la 12 octombrie, cand va intra in vigoare Legea 278/2006 privind modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi.
Potrivit actului normativ, care introduce conceptul de raspundere penala si in cazul persoanelor juridice, pedepsele care pot fi aplicate agentilor economici pentru crime sau delicte se impart in principale si complementare.
Pedeapsa principala consta in amenda de la 2.500 de lei la doua milioane de lei. In schimb, pedeapsa complementara poate include dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice pe o durata de la un an la trei ani si interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice sau a accesului la unele resurse financiare pe o durata de la un an la cinci ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO