Business Hi-Tech

Acordul pentru extinderea suportului licenţelor Windows ar putea fi publicate până la 1 septembrie

Acordul pentru extinderea suportului licenţelor Windows...

Autor: Adrian Dumitrache

10.06.2014, 17:10 126

"Grupul interministerial care se ocupă de acest acord m-a informat că a fost analizată oferta primită de la Microsoft şi că, în cursul săptămânii viitoare, va avea loc o nouă rundă de negocieri. Sperăm ca, până la 1 septembrie, să avem elementele financiare concrete pe care să le facem publice, precum şi modul în care România va continua să primească suport tehnic", a spus Cotovelea, prezent la conferinţa "Mediafax Talks about the Value of Broadband".

El a adăugat că oferta financiară a producătorului american de software trebuie să ţină cont că, la nivelul instituţiilor publice, aplicaţiile Microsoft sunt utilizate în proporţie de cel mult 10%.

"Luând în calcul acest procentaj, am vrea să primim servicii de suport în funcţie de gradul de utilizare a aplicaţiilor Microsoft", a mai spus ministrul.

Microsoft a retras, la începutul lunii aprilie, suportul tehnic şi de securitate pentru Windows XP, sistem de operare lansat în urmă cu 12 ani. În lipsa actualizărilor, calculatoarele pe care rulează acest sistem de operare pot deveni vulnerabile la viruşi şi alte programe care afectează securitatea şi confidenţialitatea datelor.

"În toată această perioadă nu s-a raportat niciun incident major cauzat de lipsa suportului tehnic şi de securitate pentru Windows XP", a menţionat Cotovelea.

În luna aprilie, ministrul a declarat că aproximativ 35.000 de calculatoare utilizate la nivel guvernamental vor fi afectate de retragerea de către Microsoft a suportului tehnic şi de securitate pentru sistemul de operare Windows XP.

"În trei ani de zile cred că toate calculatoarele utilizate în domeniul guvernamental şi dotate cu licenţe Windows XP vor fi scoase din uz", a mai spus Cotovelea.

Autorităţile române au plătit pentru utilizarea licenţele Microsoft în perioada 2004-2009 peste 100 milioane de dolari, la care se adaugă încă 100 milioane de euro pentru intervalul 2009-2012, iar până în 2015 vor mai achita alte 40 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de MSI la solicitarea MEDIAFAX.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO