Producătorul de soluţii de securitate cibernetică se pregăteşte să deschidă un centru global de operaţiuni în Texas, care va lucra cu clienţi la nivel internaţional.
Furnizorul de soluţii de securitate IT Bitdefender, unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti hi-tech la nivel internaţional şi cel mai mare producător local de software, controlat de familia de antreprenori Florin şi Măriuca Talpeş, a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de 671 mil. lei (141 mil. euro), în creştere cu 23% faţă de anul precedent, arată datele din bilanţul companiei, disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Compania a raportat şi un profit net de 6,8 mil. lei, mai mare cu 5% faţă de anul precedent, care reprezintă echivalentul a 1% din cifra de afaceri. Datoriile companiei au ajuns la finele anului 2019 la 175,9 mil. lei, mai mari cu 68% faţă de anul anterior, în timp ce numărul mediu de angajaţi a urcat cu 139 de persoane la 1.377.