Business Hi-Tech

Cele 5 funcţii ale butonului Home de la iPhone

Cele 5 funcţii ale butonului Home de la iPhone

Autor: Luciana Georgescu

06.05.2014, 19:15 9771

Butonul Home al iPhone 5S suportă o serie de funcţii care uşurează procesul de navigare al utilizatorilor, printre cea mai importantă fiind cea de scanare şi identificare a amprentei, scrie Yahoo Tech.

Yahoo a întocmit o listă cu cele 5 funcţii ale butonului.

  1. Apăsare rapidă: Luminarea ecranului

Uneori este mult mai rapid decât butonul de pe lateralul telefonului. Utilizatorii pot vizualiza apelurile pierdute sau mesajele primite, sau ora şi data.

  1. Apăsare de scurtă durată: Deblocarea telefonului

Prin identificarea amprentei, telefonul se deblochează la apăsarea pe butonul Home, pentru aproape jumătate de secundă.

  1. Apăsare lungă: Siri (Asistentul virtual)

Prin apăsarea butonului Home pentru aproximativ 3 secunde, utilizatorul va accesa direct Asistentul virtual, Siri.

  1. Două apăsări rapide: Task Switcher

Odată accesat Task Switcher, utilizatorul are acces la iconiţe, ferestre deschise şi programele folosite cel mai recent. Pentru a vizualiza mai multe aplicaţii, utilizatorul poate glisa orizontal.

  1. Trei apăsări: Voice Over, Zoom, Inversarea culorilor

În Setări -> General -> Accesibilitate, utilizatorul poate apăsa de 3 ori pe butonul Home pentru a porni sau pentru a opri mai multe funcţii ale telefonului. Voice Over (versiunea audio a tot ceea ce este accesat prin glisarea ecranului), inversarea culorilor (scris alb pe fundal negru şi invers), zoom (mărirea ecranului), Assistive Touch (utilizatorii au acces la toate funcţiile disponibile în panou iar dezactivarea lui se face prin dezactivarea opţiunii din meniul de setări).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO