Business Hi-Tech

Comertul online migreaza catre o noua etapa: shoppingul social

18.09.2006, 21:04 43

Promotorii trendului mizeaza pe combinatia dintre doua activitati favorite ale utilizatorilor de web: cumparaturile si socializarea.
Pentru majoritatea afacerilor mici, competitia de pe Internet este mult mai dificila decat competitia "offline" (din comertul traditional), unde marii retaileri, cu bugete imense dedicate marketingului, domina piata. Dar pentru Amenity Home, o mica firma din Los Angeles care detine doar trei linii de produse, patru angajati si nu dispune de un buget de marketing, incercarea de a se face remarcata pe web a fost una de succes, chiar daca modalitatea a fost una cu totul neobisnuita: publicitatea din vorba-n vorba, sau "telefonul fara fir", scrie New York Times.
La sfarsitul lunii trecute, un amator de cumparaturi online a postat o fotografie cu unul din produsele Amenity Home, o lenjerie de pat, pe ThisNext.com - parte a unei noi generatii de site-uri care isi propun sa faca legatura dintre cumparatori cu idei ciudate si produse greu de gasit in lanturile obisnuite de magazine. Alti pasionati de asemenea cumparaturi de pe Internet au copiat imaginea pe propriile lor bloguri, fapt ce a adus produsele companiei in centrul atentiei pentru un numar mare de potentiali clienti, a explicat Kristina de Corpo, unul dintre fondatorii Amenity Home, scrie New York Times.
"Suntem o afacere tanara care incearca puternic sa ramana pe linia de plutire, astfel ca aceasta modalitate de promovare a fost de-a dreptul fascinanta", a adaugat ea.
Pagini web precum ThisNext, dar si o serie intreaga de servicii precum Kaboodle.com, Wists.com si StyleHive.com sunt reprezentante ale unei noi categorii de comert electronic, denumit "shopping social", care incearca sa combine doua activitati favorite ale utilizatorilor de Internet: cumparaturile si socializarea in retea. Aceste pagini de Internet spera sa devanseze evolutia retelei sociale MySpace prin atragerea oamenilor intr-un singur loc pentru a face schimb de idei. Urmand exemplul MySpace, site-urile sunt concepute atat pentru cautare, cat si pentru dialogurile de pe blog-uri (jurnale online), unele dintre acestea avand tematici legate de cumparaturile online.
Cumparaturile sociale reprezinta ultima solutie a retailerilor si cumparatorilor online pentru o problema cronica: multi cumparatori nu sunt siguri ce vor sa achizitioneze, dar stiu in acelasi timp ca nu pot gasi produsele respective pe site-urile gigantilor retail precum Marcy's, Amazon sau Wal-Mart.
"Cumparaturile online sunt mai precis descrise drept achzitii, deoarece sunt bine directionate si specializate", a declarat Gordon Gould, CEO al ThisNext.
"Poate vei cauta un televizor cu plasma, dar nu sunt multe idei complementare despre ce altceva mai poti fi interesat. Noi intentionam sa le aratam oamenilor alte produse care nu si-ar gasi rostul grupate in magazinul unui retailer", a precizat el.
Clientii serviciilor de shopping social isi creeaza de obicei propriile pagini pentru a colecta informatii asupra obiectelor pe care le gasesc.
Dar in loc sa descrie pur si simplu ceea ce au gasit pe alte site-uri si sa posteze la o adresa de Internet, ei pot descarca o aplicatie software care le permite sa adune imagini ale acestor produse pentru a le introduce in propriile liste de cumparaturi.
Serviciile sociale de cumparaturi pot posta imaginile produselor care au fost vizualizate sau ale celor care au circulat printre vizitatori care le-au cautat pe site.
Site-urile sociale de cumparaturi spera sa converteasca acest entuziasm in venituri din publicitate, odata ce atrag suficienti vizitatori care sa fie directionati catre diversi comercianti.
Unele site-uri, precum ThisNext, intentioneaza sa incheie parteneriate cu comercianti, intrucat acestia sunt dispusi sa achite comisioane pentru vanzarile generate ulterior expunerii unui produs pe o anume pagina web.
De asemenea, ThisNext le ofera utilizatorilor posibilitatea de a transfera imagini sau clipuri video ale produselor preferate de pe site pe paginile personale de blog. Gould este de parere ca site-ul va putea produce, intr-un final, bani si din sprijinirea unor campanii de marketing ale comerciantilor. El sustine ca cea mai buna metoda ar fi aceea de a gasi utilizatori influenti, ale caror opinii sunt credibile, care sa fie ulterior implicati in fazele incipiente ale planurilor de marketing ale comerciantilor sau chiar sa primeasca produse spre testare.
"Daca esti un tip a carui opinie este luata in seama de cei care vor sa cumpere cafea Kona, cu tine vreau sa colaborez, nu cu unul care doar isi da cu parerea", explica Gould criteriile sale de selectie.
Kaboodle, un alt site de shopping social, in schimb, a identificat o alta sursa de venituri din incheierea unui acord la sfarsitul lunii trecute cu serviciul de comparare a preturilor rulat de eBay, Shopping.com. Conform acordului, oricand un utilizator Kaboodle prezinta un produs care e disponibil si in baza de date Shopping.com, Kaboodle va lista preturile la care acesta e vandut de catre diversi comercianti online. Daca un cititor va urma linkul de pe o pagina a unui utilizator Kaboodle catre cea a unui comerciant, Kaboodle va incasa un comision.
Kaboodle a colaborat si cu eBay pentru cearea unor pagini pe site-ul propriu pentru colectionarii de anumite obiecte, pentru a le oferi acestora rapoarte ale licitatiilor de pe eBay care au ca obiect produse ce ar putea face parte din colectiile lor.
Site-ul, care are aproximativ 50.000 de utilizatori inregistrati, a acumulat 3,55 mil. dolari (2,8 mil. euro) din investitiile unor companii cunoscute din Silicon Valley, precum Guy Kawasaki si Shea Ventures, a declarat Manish Chandra, CEO al Kaboodle.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO