Business Hi-Tech

Compania românească de software Clarisoft, cu afaceri de peste 10,2 mil. lei în 2021, achiziţionată de jucătorul internaţional de consultanţă în transformare digitală Modus Create

Compania românească de software Clarisoft, cu afaceri...

Autor: Alexandra Cepăreanu

13.01.2023, 00:03 273

Compania românească de software Clarisoft, cu sediul în Bucureşti şi afaceri de peste 10,2 mil. lei în 2021, ultimul an pentru care există date publice, este achiziţionată de Modus Create, firmă internaţională de consultanţă în transformare digitală, prezentă la nivel naţional cu un birou în Cluj-Napoca, scrie publicaţia businesswire.com.

„În această tranzacţie am văzut o oportunitate pentru Clarisoft de a face parte dintr-o organizaţie mai mare, oferind în acelaşi timp tipul de serviciu pe care îl aşteptă clienţii noştri. Vom aduce expertiză în domenii precum Microsoft Azure, extinzând domeniul de aplicare al echipei de inginerie software a lui Modus. Şi aşteptăm cu nerăbdare să oferim clienţilor noştri serviciile pe care Modus le are în domenii precum modernizarea platformei şi operaţiunile digitale”, a spus Bogdan Bucura, CEO al Clarisoft, potrivit sursei citate. 

Achiziţia Clarisoft este a cincea tranzacţie a Modus Create din ultimele 12 luni, reprezentând şi cea de-a treia achiziţie făcută de către companie pe piaţa europeană. De asemenea, subsidiara din Cluj-Napoca a Modus Create, în cadrul căreia lucrau 21 de angajaţi în 2021, a înregistrat afaceri de peste 5,4 mil. lei la finalul anului 2021, ultimul an pentru care există date publice. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO