Business Hi-Tech

Cum va arăta şi când va fi lansat “ceasul inteligent” de la Samsung

Potrivit zvonurilor "Galaxy Gear" ar putea arata la fel ca ceasul inteligent de la Emopulse (foto).

Autor: Cătălina Butan

15.08.2013, 13:41 2663

Samsung va lansa o serie de noi produse în cadrul evenimentului “Samsung Unpacked” care va avea loc pe 4 septembrie iar zvonurile din presa de specialitate spun că printre acestea se numără şi un ceas inteligent care va concura cu iWatch-ul celor de la Apple, scrie Quartz.

Ceasul inteligent „Galaxy Gear” va completa gama de smartphone-uri Galaxy. Oficialii companiei au confirmat că lucrează la un ceas inteligent însă nu au anunţat o dată oficială de lansare al dispozitivului.

Ceasul inteligent nu este însă o noutate în industria IT&C. Sony a lansat deja un dispozitiv similar. Dacă gadget-ul sud-coreenilor va funcţiona în acelaşi mod, cel mai probabil va afişa alertele şi mesajele de pe telefonul mobil. Utilizatorii vor economisi astfel timp, fără a mai fi nevoiţi să-şi caute telefoanele deoarece vor putea citi direct de pe ceas mesajele respective.

Cu toate acestea, ceasurile inteligente nu sunt prea populare printre consumatori, iar modelul lansat de Sony nu face excepţie. Acest lucru nu-i impiedică însă pe giganţii din IT să lucreze la astfel de modele. Există zvonuri că Apple ar lucra în secret la un iWatch, însă că acesta nu va fi lansat până în 2014.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO