Business Hi-Tech

De ce pleaca Richard Moat de la Orange?

De ce pleaca Richard Moat de la Orange?
01.04.2009, 00:00 94
Britanicul Richard Moat, 54 de ani, care conducea de patru ani si sase luni operatiunile Orange, numarul unu pe piata locala de telefonie mobila si una dintre cele mai mari companii din Romania, a anuntat ieri ca a demisionat din functie si va parasi dupa o cariera de 17 ani si grupul France Telecom. Retragerea lui Moat este o mare surpriza in conditiile in care el fusese reconfirmat in functia de CEO in septembrie 2008, pentru o perioada de inca doi ani, iar in ultimele sale interviuri, dintre care unul a fost acordat in urma cu o luna, executivul Orange vorbea despre prioritatile operatorului in noul context economic. "Richard Moat a decis sa plece din motive personale. El se va intoarce in Marea Britanie", au spus oficialii Orange Romania, fara a oferi alte detalii. Functia de CEO al Orange Romania va fi preluata interimar de unul dintre cei mai puternici oameni din companie, Thierry Millet, actualul director comercial. "Thierry Millet va prelua imediat interimatul in pozitia de CEO", au adaugat reprezentantii operatorului. Millet, 42 de ani, lucreaza de aproape patru ani in Romania si de 20 in cadrul France Telecom. In Romania, el a fost practic numarul doi din Orange, el raspunzand de cele mai importante departamente ale companiei: vanzari, marketing si serviciul clienti. Orange a inregistrat anul trecut afaceri de 1,3 mld. euro si are peste 10,3 milioane de clienti.
 
 
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO