Business Hi-Tech

Epicor ţinteşte o creştere a afacerilor de 4-5%

Epicor ţinteşte o creştere a afacerilor de 4-5%

Alexandru Pavel, marketing executive în cadrul subsidiarei locale a Epicor

Autor: Adrian Seceleanu

29.09.2010, 23:48 37

Epicor, furnizor internaţional de soft pentru companii,estimează că ar putea înregistra în acest an o creştere de 4-5puncte procentuale a veniturilor din România faţă de anulprecedent, a declarat pentru ZF Alexandru Pavel, marketingexecutive în cadrul subsidiarei locale a firmei.

"Creşterea vine şi pe fondul proiectelor noi şi pe baza celorcare se află în derulare. Totul depinde de ciclul de vânzare,pentru că un proces mai lung sau mai scurt poate influenţaputernic. Finalizarea unui proiect în 2010 poate face ca datelefinanciare ale anului să devină brusc mult mai bune", a explicatPavel.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor compania aînregistrat anul trecut afaceri de 1,6 mil. euro. Pavel nu a doritsă comenteze cifrele de la Finanţe, precizând doar că ele reflectăparţial businessul companiei pe plan local.

Epicor oferă aplicaţii de management al resurselorîntreprinderii (ERP), clienţilor (CRM) şi documentelor pentrucompanii care, în general, au peste 50 de angajaţi şi afaceri depeste 10 mil. euro. "Există însă numeroase situaţii în care lucrămşi cu companii care nu se încadrează în acest şablon. Avem, spreexemplu, companii multinaţionale care au câţiva utilizatori aiaplicaţiei pe plan local, dar businessul este unul important.

Unii dintre cei mai mari clienţi locali ai companiei suntMacromex - cel mai mare distribuitor de produse congelate -, cuafaceri de 117 mil. euro în 2009 producătorul de profiluri din PVCGealan şi BRD Fond de pensii şi BRD Asigurări de Viaţă. "În Româniane orientăm în special pe clienţii din producţie, distribuţie,servicii profesionale şi HORECA", spune reprezentantul Epicor.

Pavel afirmă că Epicor a mai câştigat câteva contracte şinegociază şi pentru semnarea altora însă nu a oferit detalii,invocând clauze de confidenţialitate impuse de clienţi. Compania sebazează şi pe noua variantă a aplicaţiei sale ERP, Epicor ERP 9,pentru a câştiga noi clienţi.

Compania are în România 21 de angajaţi, din care o jumătate suntconsultanţii implicaţi în implementarea soluţiilor. "În cazul unorproiecte mai mari, fiind o companie multinaţională, putem apela laspecialişti din cadrul companiei", spune Pavel.

Epicor caută clienţi atât în rândul companiilor care vor să îşischimbe soluţia ERP, cât şi în rândul celor care nu au implementatpână acum un soft de gestiune a resurselor. Când ar trebui ocompanie să-şi pună problema instalării unui soft de gestiune? "Înmomentul în care expunerea la eroarea umană în gestiunea datelorcompaniei este foarte mare", crede Pavel, care susţine că unexemplu îl reprezintă firmele ai căror angajaţi lucrează exclusivîn programe de calcul tabelar precum Excel, şi unde cifrele nu suntconsolidate automat.

După ce fostul CEO al Epicor România a plecat din companie lafinele anului 2008 împreună cu o parte din echipă, furnizorul desoft nu are un director general. "Lucrăm pe verticale funcţionale,astfel că activitatea este coordonată din Marea Britanie şiSuedia."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO