Business Hi-Tech

Facebook vrea să le ofere utilizatorilor şi o selecţie de ştiri

Foto: AFP

Foto: AFP

Autor: Ioana Niţă

25.06.2013, 21:31 139

Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, cu venituri de cinci miliarde de dolari anul trecut, intenţionează să lanseze un nou serviciu numit Reader prin care utilizatorii de smartphone-uri şi tablete să poată accesa şi citi ştiri, scrie The Wall Street Journal. Prin intermediul acestui proiect, la care compania lucrează de peste un an, Facebook încearcă să determine utilizatorii să petreacă mai mult timp pe dispozitivele mobile şi să acceseze mai multe reclame. Versiunile recente ale Facebook Reader se aseamănă cu Flipboard, aplicaţia pentru smartphone-uri şi tablete care reuneşte ştiri din mai multe surse, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Reprezentanţii reţelei de socializare au refuzat să ofere informaţii despre planurile companiei cu privire la aplicaţia de ştiri Reader. Mark Zuckerberg a înfiinţat reţeaua de socializare în 2004 ca un mijloc pentru utilizatori de a ţine legătura cu prietenii şi familia. Însă în prezent Facebook vrea să devină un centru de interes pentru utilizatori, unde aceştia să citească ştiri şi să urmărească în timp real evenimente şi conversaţii. La nivel mondial Facebook are acum peste 1,1 miliarde de utilizatori. În România compania are circa 6 milioane de utilizatori.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 26.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO