Business Hi-Tech

Germanos va deschide inca 80 de magazine, din care cel putin zece in Capitala

Germanos va deschide inca 80 de magazine, din care cel putin zece in Capitala

Dimitris Blatsios, CEO al Germanos: In prezent nu purtam nicio negociere pentru a cumpara un lant retail local

21.02.2008, 17:54 127

Germanos, cel mai mare retailer GSM de pe piata locala, va deschide 80 de magazine pana la finele acestui an, numarul total al unitatilor urmand sa ajunga la circa 275, a declarat directorul de retail al retelei de magazine de telefoane si accesorii, Aris Karusos. In prezent, retailerul are 206 magazine.
Potrivit datelor companiei, Germanos detine in prezent 206 magazine, comparativ cu 134 de locatii in decembrie 2006.
"In 2007, reteaua Germanos a depasit 200 de locatii, dupa ce a deschis 71 de magazine, din care 24 in orase in care compania nu era prezenta", a afirmat Karusos.
El a adaugat ca 30 de magazine din cele 80 programate in acest an vor fi deschise in orase cu mai putin de 30.000 de locuitori.
"Exista cerere si in aceste localitati, iar rezultatele cercetarilor de piata sunt foarte incurajatoare", a mai spus Karusos, care a adaugat ca aproximativ 15% din numarul magazinelor Germanos au fost deschise in sistem de franciza. In alta ordine de idei, el a spus ca in fiecare an circa 5-7% din magazinele companiei sunt relocate, in cadrul eforturilor de optimizare a rezultatelor retelei. Cel mai profitabil magazin al retelei Germanos este cel situat in Piata Unirii din Bucuresti.
"Aproximativ zece, posibil 11 magazine vor fi deschise in Bucuresti", a adaugat Dimitris Blatsios, CEO al Germanos Romania. "Extinderea s-ar putea face si prin achizitii, dar in prezent nu purtam nicio negociere pentru a cumpara un lant retail local", a adaugat el. Investitiile in extinderea numarului de magazine vor fi de cateva milioane de euro, a mai spus seful Germanos.
La finele anului trecut, Germanos Telecom Romania a preluat si lantul de retail Tel Sim GSM, care numara 19 unitati.
Retailerul va demara luna viitoare si un proces de schimbare a stilului de amenajare al magazinelor, au spus oficialii Germanos.
Retailerul isi va extinde de asemenea gama de servicii furnizate in magazine, prin lansarea serviciului G-ticket, prin care utilizatorii pot achizitiona din magazinele companiei bilete la diverse evenimente culturale din Romania si Europa. In Bucuresti, de la magazinele Germanos vor putea fi achizitionate bilete si la teatre sau circ, pe langa cele la concerte. Serviciul este lansat in colaborare cu compania Eventim. Germanos inregistreaza lunar un numar de circa 100.000 de clienti si intermediaza in fiecare luna plata a circa 100.000 de facturi Romtelecom si Cosmote.
Numarul total de telefoane mobile vandute pe piata locala a fost anul trecut de patru milioane de unitati, a estimat Blatsios care a precizat ca topul celor mai bine vandute branduri de terminale din Romania este, ca si in strainatate, format din Nokia, Samsung si Sony Ericsson.
Oficialii companiei se asteapta ca in acest an sa continue sa creasca ponderea vanzarilor de telefoane scumpe, una din categoriile de terminale pentru care se anticipeaza cresteri fiind mobilele care pot functiona in paralel cu doua simuri, de la operatori diferiti. "Aproximativ 26% din populatia din mediul urban are doua telefoane mobile, in timp ce 9% au trei simuri de telefonie mobila. In aceste conditii este de asteptat sa creasca vanzarile de terminale dual sim", a declarat Alexandru Munteanu, director comercial pentru telefonie mobila la Germanos.
Grupul elen Germanos a intrat pe piata romaneasca in anul 1996. In prima parte a anului 2006, grupul elen de telefonie mobila Cosmote a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al Germanos si operatiunile din Grecia, Romania, Bulgaria si Macedonia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO