Business Hi-Tech

Google vrea să-şi construiască propriile reţele de comunicaţii mobile în pieţele emergente

Foto: AFP

Foto: AFP

Autor: Anca Dumitrescu

26.05.2013, 22:05 182

Compania americană Google dezvoltă planuri pentru construcţia propriilor sale reţele de comunicaţii mobile pe pieţele emergente, la care să aibă acces un miliard de oameni care nu dispun în prezent de internet, potrivit publicaţiei Wall Street Journal, citată de Business insider. Operatorul celui mai mare motor de căutare pe Internet la nivel mondial a dezvoltat o tehnologie wireless pe care speră să o folosească în colaborare cu companii locale din Asia de Sud-Est şi Africa Subsahariană. Google intenţionează să folosească pentru această reţea frecvenţe rezervate companiilor de televiziune. Totodată, compania a dezvoltat baloane şi alte dispozitive aeriene care pot transmite semnale pe suprafeţe de sute de kilometri pătraţi. Pe lângă tehnologia wireless, Google dezvoltă telefoane low-cost cu sistem de operare Android, care să fie comercializate pe aceste noi pieţe. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO