Business Hi-Tech

Microsoft Office ar putea fi folosit gratuit online

27.09.2006, 19:05 19

Microsoft, cel mai mare producator software din lume, intentioneaza sa lanseze o versiune online a pachetului Microsoft Office, scrie BBC News. Versiunea online va fi lipsita de o parte din facilitatile aplicatiilor Office. Chiar daca accesarea programelor va fi gratuita, Microsoft a declarat ca va finanta noul serviciu cu fonduri generate de publicitatea online. Lansarea este privita drept un raspuns adresat Google si altor companii care ofera in prezent versiuni online ale acestor tipuri de aplicatii. Oficialii companiei nu au facut publica data lansarii. Microsoft a inceput sa testeze deja acest segment de piata prin serviciile Windows Live, ce permit utilizatorilor sa adune pe pagina personala toate activitatile lor de pe Internet, precum mail-uri, blog-uri sau grupaje de stiri. In ciuda pozitiei de lider pe piata de business, pachetul Office intampina o concurenta puternica ca urmare a lansarii de aplicatii similare distribuite gratuit sau la preturi ceva mai accesibile. In plus, marele rival, Google, care detine propriul procesor online de cuvinte, Writely, a lansat la inceputul acestui an o aplicatie online de tipul Excel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO