Business Hi-Tech

New Com: Nu mai facem achizitii, tinta nr. 1 e profitul

New Com: Nu mai facem achizitii, tinta nr. 1 e profitul

Mircea Lucacel, director general al New Com: Bugetul de 2,2 mil. euro este alocat doar pentru investitii in retele si echipamente destinate clientilor noi si clientilor actuali.

11.05.2009, 00:00 88

New Com Telecomunicatii, unul dintre cei mai mari furnizori alternativi de, care activeaza pe piata locala sub brandul Injoy, estimeaza pentru anul curent afaceri de 54 mil. lei (aproximativ 12,7 mil. euro), fata de 45 mil. lei (12,2 mil. euro), pe fondul sistarii achizitiilor si al concentrarii companiei pe imbunatatirea profitabilitatii.

"In 2009 ne concentram pe o crestere naturala si pe restructurarea costurilor. In primele trei luni am avut o crestere naturala a numarului de abonati cu aproximativ unu la suta si o marja a profitului operational (EBITDA) de 12%. Pentru 2009 avem ca si principal obiectiv de business o marja EBITDA de 20% si o crestere de 15% a numarului de abonati si a veniturilor in lei", a declarat pentru ZF Mircea Lucacel, director general si unul dintre actionarii Injoy. "Bugetul de 2,2 mil. euro este alocat doar pentru investitii in retele si echipamente destinate clientilor noi si clientilor actuali".
 
Peste 50 de retele de cartier cumparate
New Com a fost infiintata in 2007 si s-a dezvoltat prin achizitia si integrarea a peste 50 de retele de cartier din aproape 40 de orase mari. Unul dintre actionarii New Com este Capital Partners, una dintre cele mai mari case de consultanta pentru fuziuni, achizitii si finantari de pe piata locala, care, impreuna cu alte doua fonduri de investitii, controleaza 90% din titlurile operatorului.
Compania are in total aproximativ 130.000 de clienti pe serviciile de televiziune, internet si telefonie. In primele trei luni ale anului numarul de utilizatori de pe segmentul rezidential a ajuns la 116.000, fata de 110.000 la finele anului trecut, in timp ce numarul clientilor companii a urcat cu 100, la 2.300 in aceeasi perioada.
New Com a investit anul trecut 14 mil. euro, aproape o jumatate din aceasta suma fiind destinata achizitiilor.
"6,5 milioane au mers pe achizitii, iar restul in constructii de retele, modernizari, echipamente etc. In 2008 ne-am orientat spre segmentele care ne lipseau din portofoliu, respectiv voce si cablu TV. Pentru acoperirea segmentului de voce am achizitionat Netmaster, o tranzactie de aproximativ un milion de euro, companie care avea peste 4.000 de clienti activi de voce, carduri prepaid sub brandul Smartcall si o cifra de afaceri de peste 1,5 milioane euro pe an", a spus Lucacel.
New Com a luat anul trecut o finantare de 4 mil. euro de la Banca Transilvania. "Am contractat anul trecut un credit la Banca Transilvania, deoarece actionarii nostri nu au reusit sa finanteze proiectul asa cum a fost programat, iar New Com avea deja cateva tranzactii la care avansul era platit, plus proiectele nefinalizate de dezvoltare a retelelor." Capital Partners, unul dintre actionarii New Com, a fost consultantul Bancii Transilvania in vanzarea BT asigurari catre grupul francez Groupama.
Anul acesta New Com nu a mai cumparat niciun alt operator.
In ceea ce priveste competitia cu gigantii RCS&RDS, Romtelecom si UPC, Lucacel spune ca anul trecut cea mai dura concurenta a fost pe segmentul rezidential. "Pe segmentul rezidential a fost in 2008 marea batalie, deoarece Romtelecom a recuperat mult teren, UPC a reusit sa-si fidelizeze masa de abonati, iar marele perdant a fost RCS, care a investit foarte mult in 2007-2008 in retele noi si licenta pentru dreptrurile din fotbal pentru a lua o mare parte din clientii de la UPC, dar nu a reusit. Pe segmentul de intreprinderi mici si mijlocii cel mai agresiv este Romtelecom, UPC si RCS nu par a fi foarte interesati de aceasta piata", spune seful New Com.
 
Au marit preturile
New Com, care isi tarifeaza serviciile in lei, a fost obligata sa majoreze preturile in ultima jumatate de an, pe fondul deprecierii puternice a leului in raport cu euro.
"Am majorat tarifele usor, cu 1-2 lei in ultimele 6 luni pe partea de cablu TV din doua motive principale: costul cu posturile TV este in euro si dolari, iar evolutia cursului valutar ne-a afectat serios profitabilitatea pe pachete, deoarece tarifele sunt in lei si au fost calculate la un curs euro/leu de 3,4. De asemenea, incepand cu luna aprilie taxa de 2% pentru drepturile de autor a fost majorata la 6% din veniturile realizate prin abonamente la cablu TV." RCS&RDS a majorat, de asemenea, de doua ori preturile in lei de doua ori in ultimele sase luni, acuzand evolutiile de pe piata valutara.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO