Business Hi-Tech

Nokia si Motorola isi maresc avansul fata de rivali

05.03.2007, 18:38 19

Nokia si Motorola si-au marit avansul fata de Samsung Electronics in urma cresterii vanzarilor pe pietele emergente din Asia, precizeaza un studiu efectuat de Gartner.
Ambele companii se axeaza pe pietele din China, cea mai mare piata de telefonie mobila, si India, piata cu cel mai rapid ritm de dezvoltare. In al patrulea trimestru fiscal, Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, a vandut 102,8 mil. telefoane, atingand o cota de piata de 36,2%, comparativ cu perioada similara a anului trecut, cand detinea o cota de 35%. Pe locul doi s-a clasat Motorola, cu 61 mil. tefoane vandute (21,5%), aproape dublu decat Samsung Electronics, care a comercializat 32 mil. unitati (11,3%). Sony Ericsson a preluat locul patru cu 25,7 mil. unitati vandute (9%), in detrimentul LG (17,8 mil. unitati - 6,3%).
Sagem a comercializat 4,4 mil. telefoane (1,5%), in timp ce alti producatori au vandut 40,5 mil. unitati (14,2%). Vanzarile totale in T4 au crescut cu 21%, la 284,2 mil. unitati, sustinute de o crestere de 56% in zona Asia-Pacific. Gartner estimeaza ca vanzarile telefoanelor mobile vor creste la 1,2 mld. unitati anul acesta. Actiunile Nokia au scazut cu
2 centi la 16,16 euro, iar Motorola a inregistrat o scadere de 19 centi, inchizand la 18,64 dolari (14,15 euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO