Business Hi-Tech

Numărătoare inversă pentru iPhone 5 a început. iPhone 4S, de domeniul trecutului

Numărătoare inversă pentru iPhone 5 a început: iPhone 4S de domeniul trecutului

Autor: Claudiu Ilioiu,

16.10.2011, 18:56 3103

iPhone 4S, ultima generaţie a telefonului produs de Apple a fost lansat în acest weekend, iar acum a început numărătoare inversă pentru lansarea iPhone 5. Întrebarea este de câte luni de aşteptare vom avea nevoie?

Cât costă iPhone 4S

Diferenţa dintre lansările generaţiilor apărute până în prezent a fost de 12 luni, cu excepţia lansării iPhone 5 care a fost amânată de mai multe ori, într-un final fiind lansat iPhone 4S după 16 luni de aşteptare, scrie blogul Beatweek Magazine.

Apple a anunţat lansarea noii generaţii în următoarele 12 luni de la intrarea pe piaţa a modelului 4S.

Blogerii de la Beatweek Magazine au două teorii legate de intervalul de timp rămas până la lansarea iPhone 5. Una dintre ele o constitue vânzările mari pe care le-a înregistrat modelul 4S în weekendul lansării. În cazul în care vânzările se menţin la un nivel ridicat până la sfârşitul anului, Apple nu se va grăbi în ceea ce priveşte noua lansare. Cel mai probabil iPhone 5 va veni în vara anului viitor, după lansarea din martie a iPad 3.

A doua teorie a bloggerilor este legată de lansarea noii reţele 4G LTE, succesoarea reţelei 3G, care ar putea influenţa lansarea iPhone 5 deoarece noua generaţie a telefonului Apple va fi conturată în jurul acestei tehnologii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO