Business Hi-Tech

Operatorii de telefonie mobila cheltuie si 250 euro pentru a castiga un abonat pe doi ani

Operatorii de telefonie mobila cheltuie si 250 euro pentru a castiga un abonat pe doi ani

Click pentru imaigea marita

26.02.2008, 20:54 27

Orange, Vodafone si Cosmote, primii trei operatori de telefonie mobila de pe piata locala, deruleaza campanii promotionale agresive pentru a atrage abonati pe o perioada de doi ani, reducerile oferite noilor clienti la pretul de achizitie al unui telefon mobil depasind in unele cazuri 250 de euro.
Primii doi operatori de pe piata, Orange si Vodafone, desfasoara, spre exemplu, campanii prin care la incheierea a doua abonamente pe doi ani, utilizatorii primesc doua telefoane identice, platind insa unul singur.
Cel mai scump telefon furnizat prin acest tip de promotie este Motorola V8 Luxury, un telefon mobil placat cu aur de 18 karate, disponibil in oferta Orange la 549 euro.
La incheierea a doua abonamente Orange, utilizatorii primesc doua Motorola V8 Luxury la pretul de 549 euro. Motorola V8 Luxury are un pret de 553 de euro in oferta Orange, pentru clientii care doresc sa cumpere terminalul fara a incheia un abonament.
Pe acelasi sistem, in oferta Vodafone se regasesc telefoane cu preturi variind intre 19 si 119 euro. Spre exemplu, la doua abonamente pe doi ani incheiate la Vodafone, utilizatorii primesc doua Sony Ericsson V640, la pretul de 119 euro.
Campania Orange se incheie pe 29 februarie in timp ce campania Vodafone se incheie pe 20 martie.
Lupta operatorilor de a atrage clienti cu abonament pe o durata cat mai lunga vine intr-un moment in care este asteptata relansarea operatiunilor Telemobil (Zapp), iar rata de penetrare a telefoniei mobile pe piata locala a trecut de 100%. De asemenea, numarul de operatori a crescut la cinci, odata cu lansarea anul trecut a serviciului DigiMobil al RCS&RDS.
Reducerile semnificative aplicate de operatori la pretul telefoanelor pentru clientii care se aboneaza pe doi ani sunt explicate de faptul ca acest tip de clienti le aduc in medie companiilor de telefonie mobila venituri de patru pana la de cinci ori mai mari decat un utilizator de cartele preplatite. Astfel, reducerea aplicata la pretul de achizitie al terminalelor poate fi recuperata relativ simplu pe o durata de doi ani.
Reducerile aplicate la pretul telefoanelor mobile reprezinta una din cele mai utilizate metode de atragere de clienti noi cu abonament, operatorii de telefonie mobila aplicand reduceri graduale la pretul terminalelor, in functie de tariful abonamentului ales si durata contractului. Cu cat durata contractului si tariful lunar pentru abonament sunt mai mari, cu atat pretul de achizitie al telefoanelor mobile scade.
In ce priveste reducerile practicate pentru achizitia de telefoane mobile pentru clientii care incheie abonamente pe doi ani, unele dintre cele mai mari reduceri sunt operate de Cosmote prin retailerul Germanos. Situat pe al treilea loc pe piata locala de telefonie mobila si avand o baza de clienti dominata de cartelele preplatite, Cosmote urmareste majorarea numarului de abonati pentru a-si atinge obiectivul de a obtine in acest an profit operational.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO