Business Hi-Tech

Orange anunta planurile tarifare pentru iPhone in Franta

26.11.2007, 20:42 17

Operatorul de telefonie mobila Orange (France Telecom) va comercializa dispozitivul Apple iPhone impreuna cu un contract de servicii pe doi ani, pentru o suma minima de 1.176 de euro, scrie publicatia Les Echos, citand surse din interiorul companiei. Potrivit acelorasi surse, Orange va oferi telefonul si fara abonament, insa pretul final de vanzare va fi semnificativ mai mare, la fel cum se intampla si in Germania. Lansat de curand si in reteaua operatorului german T-Mobile (Deutsche Telecom), la un pret de 399 de euro, iPhone se comercializeaza fara abonament pentru un pret prohibitiv de 999 de euro. Les Echos a anuntat ca pretul de pornire al unui contract pe doi ani in reteaua Orange este de 49 de euro pe luna si include 120 de minute de apeluri vocale, 50 de SMS-uri si 10 ore de acces la internet prin intermediul conexiunii Wi-Fi (cu trafic nelimitat). Celelalte planuri tarifare costa 59, 79, respectiv 119 euro. Apple a vandut 1,1 milioane de iPhone-uri in Statele Unite in intervalul iulie-septembrie, depasind estimarile analistilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO