Business Hi-Tech

Orange extinde serviciile 3G in resedintele de judet

17.11.2006, 19:08 20

Operatorul de telefonie mobila Orange Romania va extinde anul viitor la nivel national reteaua de date in banda larga (broadband) si va oferi servicii 3G si in orasele mari resedinta de judet, au declarat pentru ZF reprezentanti ai companiei.
Ei nu au dorit sa ofere detalii exacte privind suma investitiilor si calendarul exact al extinderii.
"Investitiile Orange in dezvoltarea retelei 3G in 20 de orase se ridica la 23 de milioane de euro iar suma alocata de Orange investitiilor in Romania este de peste 200 de milioane de euro anul acesta, o parte din aceste investitii fiind directionate si catre dezvoltarea la nivel national a retelei EDGE", au spus oficialii Orange.
"Dezvoltarea unei retele broadband asigura transferul de date de mare viteza pentru utilizatorii business si genereaza cresterea utilizarii serviciilor de continut care se adreseaza publicului larg", au explicat reprezentantii Orange.
Pe de alta parte, Orange Romania a anuntat ca va extinde la nivel national, la 25 noiembrie, acoperirea retelei EDGE, prin care furnizeaza acces la serviciile video si de Internet in banda larga. In octombrie 2004, Orange a lansat pe piata romaneasca servicii video si televiziune in direct pe telefonul mobil, atat prin EDGE, cat si prin GPRS.
La momentul lansarii, tehnologia EDGE era disponibila in patru orase.
"In paralel cu reteaua EDGE, vom continua sa dezvoltam reteaua 3G, care va acoperi 20 de orase pana la sfarsitul anului 2006, iar anul viitor vom dezvolta reteaua HSDPA", a declarat directorul comercial al Orange Romania, Thierry Millet.
Compania a anuntat ca le permite clientilor sa utilizeze gratuit, de doua ori pe an, orice optiune inclusa in programul Try, timp de doua luni fiecare, pentru a le permite sa se familiarizeze cu serviciile sale. Incepand de saptamana viitoare, abonatii Orange pot testa optiunile mesaje scrise si multimedia, televiziune live, internet si e-mail mobil, conform companiei.
Orange Romania avea la sfarsitul lunii septembrie 7,5 milioane de clienti. In primele trei trimestre ale acestui an, operatorul a raportat venituri de 788 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO