Business Hi-Tech

Orange: Mizam pe 8,7 mil. clienti la finalul anului

Orange: Mizam pe 8,7 mil. clienti la finalul anului

Richard Moat, CEO al Orange Romania

12.02.2007, 19:12 19

Orange Romania, numarul unu pe piata locala de telefonie mobila, estimeaza ca va reusi sa atraga in acest an 700.000 de clienti, in ciuda unei piete extrem de competitive, iar investitiile programate vor depasi 220 de milioane de dolari, din care o buna parte va merge spre extinderea acoperirii pentru serviciile 3G.
"As spune ca mai mult ca sigur putem ajunge pana la sfarsitul anului la un numar de 8,7 milioane de clienti. Era evident ca in acest an cresterea pietei se va incetini, piata nu putea continua sa creasca in ritmul din 2006", a declarat pentru ZF Richard Moat, CEO al Orange Romania.
Anul trecut a fost unul record pentru industria locala de telefonie mobila GSM - numarul de sim-uri de telefonie mobila vandute (utilizatori noi) fiind de aproximativ 3,6 milioane.
Orange Romania a raportat o crestere cu un milion a numarului de clienti, de la sapte la opt milioane. Vodafone, principalul competitor, si-a majorat in 2006 numarul de clienti cu aproximativ 1,6 milioane, ajungand la 7,717 milioane. Cosmote, care si-a relansat operatiunile in decembrie 2005, a atras aproximativ un milion de utilizatori.
"Cred ca in 2006 piata a crescut mai mult decat anticipase oricine, pentru ca multi oameni au crezut ca 2005 a fost marele an, cand penetrarea telefoniei mobile la nivel de populatie a crescut de la 48% la 62%", afirma Moat. "Cred ca rata de penetrare va creste in acest an de la 80% la 90%".
Principalii jucatori de pe piata locala de comunicatii au estimat ca 2007 va fi anul in care ritmul de crestere al numarului de clienti se va incetini, datorita maturizarii pietei. Liliana Solomon, CEO al Vodafone Romania, declara recent ca in acest an piata de telefonie mobila nu va mai creste natural astfel ca operatorii vor fi nevoiti sa se lupte pentru fiecare client.
Anul acesta este asteptata intrarea operatorului de cablu RCS&RDS pe piata de telefonie mobila, iar Romtelecom si Cosmote si-au anuntat decizia de a lansa, in premiera, pachete mixte de servicii de telefonie fixa si mobila si acces la Internet cu care sa atace conturile mari de business. Telemobil (Zapp) a anuntat de asemenea planuri agresive de extindere pe zona serviciilor de date si multimedia, bazate si pe licenta 3G castigata anul trecut.
Orange si-a planificat pentru acest an investitii de peste 220 mil. $ (170 mil. euro), din care sume importante vor fi alocate extinderii acoperirii pentru serviciile 3G, segmentul care va cunoaste una dintre cele mai acerbe lupte dintre operatori, avand in vedere ca si RCS&RDS si Zapp vor oferi astfel de servicii.
"Anul trecut investitiile noastre au fost de aproximativ 220 de milioane de dolari, iar in 2007 nivelul cheltuielilor de capital va depasi acest indicator. Unul dintre obiectivele de investitii il reprezinta extinderea acoperirii pentru serviciile 3G, tinta noastra fiind sa oferim servicii 3G in toate cele 41 de orase resedinta de judet din Romania, precum si pe mai multe sosele importante din tara", a declarat Moat. "Un alt obiectiv este si sa crestem densitatea acoperirii 3G in zonele deja acoperite".
Operatorul a lansat anul trecut serviciile 3G, numarul oraselor in care aceste servicii sunt disponibile ajungind la 20. Pe de alta parte, in noiembrie, Orange a anuntat ca serviciile de transfer mobil de date EDGE au acoperire nationala. La sfarsitul anului 2006, Orange avea 383.000 de clienti pentru serviciile mobile de date in tehnologia EDGE si 3G. Telefonia mobila 3G le ofera utilizatorilor acces rapid la transfer de date, imagini, precum si acces mobil la Internet la o viteza de transfer al datelor de pana la 384 kbps, fata de 220 kbps prin tehnologia EDGE.
Moat afirma ca o alta prioritate pentru acest an este si implementarea in mai multe orase din tara a unor servicii de date bazate pe tehnologia Wi-Max, destinate clientilor de business ai operatorului. Tehnologia wireless WiMax le permite furnizorilor de servicii sa acopere, prin unde radio, suprafete mari de teritoriu cu o singura antena, cu o viteza de transfer al datelor ce poae ajunge teoretic pana la 70 MB pe secunda.
"Tehnologia Wi-Max va furniza viteze mari de transfer al datelor pentru clientii nostri din zona corporate si reprezinta doar unul din pasii pe care ii facem pentru a ne extinde afacerile pe zona serviciilor de date", afirma Moat. El spune ca serviciile de transfer mobil de date reprezinta doar o latura a activitatii operatorului. "O preocupare importanta a Orange este si exploatarea capabilitatilor pe care le detinem in zona serviciilor fixe de date, si asupra carora intentionam sa insistam in 2007".
France Telecom, actionarul majoritar al Orange, detine pe piata locala si compania de servicii de comunicatii Equant. Cele doua companii au anuntat anul trecut ca vor furniza impreuna servicii pentru segmentul de clienti business sub brandul Orange Business Services. Companiile ofera sub acest brand un pachet de servicii integrate, incluzand atat comunicatiile fixe, cat si cele mobile de voce si date, precum si serviciile de retea, administrare a echipamentelor si IT, alaturi de cele de externalizare. Equant estima pentru anul trecut un profit intre 4,5 si 5,4 mil. euro, la afaceri de 30 mil. euro.
Moat spune ca businessul de servicii de date a avansat puternic si anul trecut. "Suntem foarte incantati de veniturile obtinute de companie din serviciile de date. Acestea au crescut la 11% din venituri in 2006, fata de 8% din venituri cu un an in urma".
Orange a incheiat anul 2006 cu venituri de 1,083 mld. euro, in crestere cu 26%. In 2005, Orange a raportat un profit de 324,4 mil. euro, la afaceri de 870 mil. euro.
In ce priveste 2006, Richard Moat spune ca "anul a fost unul fantastic pentru Orange, din punctul de vedere al dezvoltarii pietei, al afacerii si al performantelor financiare. A fost o crestere extrem de puternica si o dezvoltare pozitiva pentru economie a pietei de telefonie mobila."
El afirma ca 2006 a fost un an important pentru companie si prin prisma activitatilor derulate pentru consolidarea brandului.
"Cred ca dincolo de rezultatele financiare si cresterea numarului de clienti am facut o multime de lucruri interesante in 2006. Am lansat Concept Store in Calea Victoriei, care reprezinta o noua experienta in retailul romanesc. Cred ca este cel de-al treilea Concept Store din grupul Orange, ceea ce face acest magazin unul dintre primele de acest tip din Europa, fapt ce a atras mult interes si din ce in ce mai multi oameni vor merge acolo pentru evenimentele pe care le vom avea acolo, precum show-urile live care sunt transmise pe MTV si prin portalul nostru. Orange Concept Store s-a dovedit a avea un mare succes in cresterea notorietatii brandului, mai ales in Bucuresti". "Improspatarea" si repozitionareabrandului Orange in Romania sunt de asemenea doua operatiuni pe care Moat le considera foarte importante pentru anul trecut.
"Ne-am reimprospatat brandul - o actiune pe care o consider importanta pentru ca daca te uitai la publicitatea romaeasca, acum 6-9 luni, existau foarte putine diferente intre ceea ce promovai, daca zappai pe posturile tv si nu ai fi stiut la ce erau reclamele: pentru cosmetice sau pentru telefoane mobile. Scenariul era unul clasic: un baiat intalneste o fata si dupa aceea cumpara un telefon mobil sau beau un pahar de bere. Noi am vrut sa ne indepartam de acest lucru. Brandul Orange incepea sa arate la fel ca toate celelalte", a explicat Moat.
Operatorul a apelat la o noua agentie, Wieden + Kennedy din Marea Britanie, care a realizat o serie de campanii. "Wieden + Kennedy a facut pentru noi o serie de lucruri creative si a redefinit felul in care arata publicitatea Orange. Este un look mai interesant pentru consumatori si a fost un succes, conform unui studiu asupra brandului pe care l-am realizat recent".
Cel mai puternic concurent al Orange, operatorul Vodafone, a inregistrat in 2006 venituri de peste un miliard de euro. Numarul de clienti 3G ai Vodafone era de 298.000 la finele lunii decembrie 2006, din care un sfert sunt utilizatori ai serviciului 3G broadband, bazat pe tehnologia HSDPA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO