Business Hi-Tech

Orange: Vom pierde bani in urma deciziei ANRC

Orange: Vom pierde bani in urma deciziei ANRC

Dan Georgescu, presedintele ANRC: Fiecare etapa de reducere a tarifelor de interconectare va elimina barierele pe care le intampina abonatii care doresc sa sune in retelele de telefonie mobila.

06.09.2006, 18:41 14

Impactul reducerii tarifelor de interconectare asupra activitatii Orange Romania va fi unul "considerabil" atat pentru ultimele cinci luni ale anului 2006, cat si in urmatorii doi ani, fiind de asteptat o scaderea veniturilor si a profitului net, a declarat pentru Mediafax directorul pentru afaceri internationale si interconectare al operatorului, Dorin Odiatiu. Reprezentantul Orange Romania nu a avansat o estimare privind cuantumul reducerii veniturilor si a profitului net in acest an si in urmatorii doi ani.
Potrivit unei decizii anuntate la 10 iulie de Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC), companiile Vodafone Romania si Orange Romania sunt obligate sa reduca tarifele de interconectare, in perioada septembrie 2006-ianuarie 2009, cu cate 11,3% in patru etape, la 0,0503 euro/minut.
Tariful de interconectare pentru terminarea apelurilor practicat de cei doi operatori este platit care Vodafone si Orange pentru orice apel care are ca destinatar unul din clientii celor doua retele. Acest tarif are o importanta majora, intrucat reprezinta, practic, elementul pe baza caruia se stabilesc tarifele retail ale celorlalti operatori pentru apelurile catre clientii Vodafone si Orange. Asa cum sustin reprezentantii ANRC, reducerea tarifelor de interconectare ar trebui sa conduca la diminuarea costurilor apelurilor initiate de abonatii altor operatori de telefonie mobila, cum ar fi Telemobil si Cosmote Romania, sau ai societatilor de televiziune prin cablu catre clientii Vodafone si Orange Romania. Anul trecut aproximativ 786 de milioane de minute de convorbiri au fost terminate in retelele operatorilor de telefonie mobila, conform datelor ANRC.
"Scaderea tarifelor de interconectare face posibila reducerea tarifelor la apelurile in alte retele si este deci in interesul utilizatorilor romani si al concurentei", a declarat pentru ZF Dan Georgescu, presedintele ANRC. "Acum, operatorii alternativi au posibilitatea reala de a incuraja comunicarea intre abonatii lor si cei ai Orange si Vodafone. Treptat, fiecare etapa de reducere a tarifelor de interconectare va elimina barierele pe care le intampina abonatii care doresc sa sune in retelele de telefonie mobila. Noile tarife de interconectare vor incuraja atat eficienta pe termen lung a operatorilor, cat si dezvoltarea serviciilor operatorilor nou-intrati", a adaugat Georgescu.
Pe de alta parte, intrebat daca Orange va reduce, in urmatoarele luni, costul apelurilor initiate de abonatii operatorului catre Vodafone Romania, Odiatiu a afirmat ca managementul companiei va evalua la momentul potrivit aceasta decizie. "Scaderea costurilor convorbirilor presupune luarea unei decizii comerciale de catre fiecare operator in parte, in functie de conditiile din piata, de concurenta intre jucatorii din industria de telecomunicatii si, bineinteles, de strategia comerciala a fiecaruia", a adaugat reprezentantul Orange Romania.
Impactul reducerii tarifelor de interconectare nu va fi evident intr-o prima faza, considera insa analistul independent Nicolae Oaca. "Efectele se vor resimti pe termen lung, cele mai importante fiind acelea ca oamenii vor incepe sa mearga tot mai mult spre competitie. Acum, atunci cand un consumator vrea sa cumpere o cartela noua, se gandeste intotdeauna in ce retea are cei mai multi cunoscuti. Tariful de interconectare reprezinta o bariera din acest punct de vedere", a spus pentru ZF Nicolae Oaca.
Orange a obtinut anul trecut un profit brut de 324,4 mil. euro, in crestere cu aproape 35% fata de 2004, la o cifra de afaceri de 870 mil. euro. Vodafone a raportat pentru anul trecut un profit brut de 246 mil. euro, in crestere cu 9,4% fata de anul trecut, la o cifra de afaceri de 736,8 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO