Business Hi-Tech

Piata melodiilor si tonurilor de apel pentru mobil se va dubla in cinci ani, la 13,6 mld. dolari

23.06.2006, 19:00 25

Pana in 2010, numarul utilizatorilor de continut audio pe mobil va depasi pe cel al clientilor de muzica pe computer.
Piata mondiala a melodiilor descarcate de pe Internet direct pe telefonul mobil va inregistra o crestere de aproape 100% in urmatorii cinci ani, cifrandu-se la 13,6 miliarde de dolari (10,7 mld. euro) in 2011, conform estimarilor analistilor furnizorului european de continut multimedia pentru telefonul mobil Arena Mobile.
Anul acesta, veniturile la nivel mondial din vanzarile de melodii pentru telefonul mobil sunt estimate la aproximativ 7,4 miliarde de dolari (5,8 miliarde de euro), au mai spus analistii companiei cu sediul central in Spania.
Motivul cresterii a fost explicat de Josep Anton Aliagas, directorul executiv al Arena Mobile, prin faptul ca in perioada imediat urmatoare toti marii furnizori de continut multimedia pentru telefoanele mobile vor lansa pe piata noi servicii si noi tipuri de continut audio, scrie presa internationala.
"Piata continutului audio pentru mobil - melodii si tonuri de apel - are un potential foarte mare", a explicat Aliagas. "Insa cea mai mare parte a vanzarilor de continut audio dedicat terminalelor mobile provine din Asia, regiune care va reprezenta mai mult de jumatate din cererea mondiala pentru melodii pentru celulare in urmatorii cinci ani", a mai spus acesta.
Cel mai popular tip de continut audio descarcat de utilizatori pe telefoanele lor mobile este reprezentat de tonurile de apel. Insa cu toate ca exista un potential foarte mare de crestere, piata tonurilor de apel se confrunta si cu probleme, a precizat Aliagas.
"Competitia pentru a castiga utilizatori si a genera profit din aceasta piata este foarte mare, mai ales intre operatorii de servicii de telefonie mobila, furnizorii de continut multimedia pentru mobil si casele de inregistrari", a spus directorul executiv al Arena Mobile.
Practic, operatorii de telecomunicatii incaseaza venituri reprezentand peste 50% din banii cheltuiti de utilizatori pentru melodii sau tonuri de apel pentru mobil, in timp ce furnizorii de continut audio incaseaza mai putin de 10%, scrie presa internationala.
"Este destul de nedrept si cred ca ar trebui sa se schimbe planul de afaceri in aceasta piata", este de parere Josep Anton Aliagas. "Daca am adopta un model de business avantajos de ambele parti, potentialul de crestere al industriei ar fi indeplinit", a mai spus acesta.
Pe de alta parte, pana la finalul acestui an numarul utilizatorilor de continut audio pe mobil va reprezenta jumatate din totalul utilizatorilor care descarca melodii de pe Internet pe computerul personal, conform unui studiu realizat de compania de cercetare americana IDC.
"Insa, odata cu cresterea estimata pentru urmatorii ani, utilizatorii de continut audio pe mobil ar putea depasi numarul celor care descarca acest continut pe PC sau pe alte echipamente", este de parere Susan Kevorkian, director in cadrul IDC.
Conform studiului companiei de cercetare realizat numai in SUA, numarul utilizatorilor de melodii si tonuri de apel descarcate pe mobil va atinge 50 de milioane, iar veniturile din industrie se vor cifra la peste un miliard de dolari (790 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO