Business Hi-Tech

Piaţa telecom a scăzut cu 6,2% în 2010, la 3,63 mld. euro, conform autorităţii de reglementare

Autor: Adrian Seceleanu

16.09.2011, 00:02 273

În anul 2010, piaţa de comunicaţii şi servicii poştale a atins 3,98 miliarde de euro (16,76 miliarde de lei), în scădere cu 6,2% faţă de 2009, conform informaţiilor centralizate de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pe baza raportărilor datelor statistice de către furnizori (venituri obţinute din furnizarea de reţele şi servicii de comunicaţii electronice şi de servicii poştale).

În 2009, piaţa de profil a însumat 17,99 miliarde de lei (4,24 miliarde de euro). Piaţa de comunicaţii a înregistrat în 2010 valoarea de 3,63 miliarde de euro (15,3 miliarde de lei), în scădere cu 6,6% faţă de valoarea din 2009, în timp ce piaţa serviciilor poştale a atins 350 milioane de euro (1,45 miliarde de lei), în coborâre cu 2,3% faţă de anul precedent.

Pe piaţa de comunicaţii, cea mai mare scădere a fost înregistrată de veniturile din furnizarea de servicii de telefonie la puncte fixe (-12,4%), urmată de veniturile din furnizarea de servicii de comunicaţii electronice prin intermediul unor reţele publice mobile terestre (-11,4%) şi de veniturile din furnizarea de servicii de linii închiriate (-10,7%).

Fluctuaţii negative ale veniturilor s-au înregistrat şi pe segmentul serviciilor de acces la internet (-5,6%) şi în zona serviciilor de transmisiuni de date (-2,3%), în timp ce veniturile din furnizarea de servicii de retransmisie a programelor audiovizuale au crescut cu 0,9%, iar cele din furnizarea de reţele publice fixe (venituri din interconectare şi acces la bucla locală) au crescut cu 9,7%.

În anul 2010, veniturile din furnizarea de reţele şi servicii de telefonie fixă au atins valoarea de 2,61 miliarde de lei, cele din reţele şi servicii de telefonie mobilă 8,63 miliarde de lei, veniturile din furnizarea de servicii de acces la Internet au ajuns la 1,32 miliarde de lei, iar cele din furnizarea de servicii de retransmisie a programelor audiovizuale au însumat 1,59 miliarde de lei.

Peste o jumătate (50,7%) din totalul veniturilor din reţele şi servicii de telefonie fixă în anul 2010 provine din furnizarea de servicii de telefonie la puncte fixe persoanelor fizice, în timp ce 25,6% au fost venituri realizate din furnizarea de servicii de telefonie la puncte fixe persoanelor juridice, iar restul de 23,6% a fost realizat din furnizarea de reţele publice fixe (la nivel de gros).

Şi în domeniul telefoniei mobile, veniturile din servicii furnizate pe bază de abonamente pentru persoane fizice deţine cea mai mare pondere (30,6%), urmate de veniturile din serviciile furnizate pe bază de abonamente pentru persoane juridice (25,1%), de veniturile din furnizarea de reţele publice mobile terestre (la nivel de gros, 23%) şi de veniturile din servicii furnizate pe bază de cartele preplătite (21,3%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO