Business Hi-Tech

„Proiectul Cavalerul“ sau cum încearcă şeful Vodafone să oprească expansiunea proprietarului UPC în Germania

După o zi întreagă de întâlniri Vittorio Colao, CEO al Vodafone Group, a ajuns la un acord pentru preluarea Kabel Deutschland. Foto: AFP

După o zi întreagă de întâlniri Vittorio Colao, CEO al Vodafone Group, a ajuns la un acord pentru preluarea Kabel Deutschland. Foto: AFP

Autor: Ioana Niţă

26.06.2013, 21:54 1389

„Proiectul Cavalerul“ - planul secret al şefului grupului Vodafone Vittorio Colao de a achiziţiona cel mai mare operator de cablu din Germania - a fost reevaluat din nou vinerea trecută, la trei ani de când a fost lansat, într-o întâlnire care a avut loc la hotelul Sofitel de pe aeroportul Heathrow din Londra şi la care au fost convocaţi şi consultanţii de top ai lui Colao în acest business, scrie Bloomberg.

Care era urgenţa? Tentativa Vodafone de a cumpăra Kabel Deutschland întâmpina o problemă majoră: în cursa pentru achiziţii intrase şi miliardarul american John Malone, proprietarul grupului Liberty Global (UPC).

În paralel cu întâlnirea anuală cu top managementul Vodafone, Colao a negociat în secret la acelaşi hotel Sofitel cu directorul general al operatorului german de cablu Kabel Deutschland, Adrian von Hammerstein, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Teritoriul controlat de germanii de la Kabel Deutschland era extrem de important pentru creşterea grupului Vodafone, iar oferta făcută de miliardarul american John Malone de la Liberty Global (UPC) în aceeaşi săptămână reprezenta o ameninţare pentru grupul britanic.

Când şi-a adunat executivii la hotelul din Londra, Colao avea în faţă un test crucial pentru a câştiga Kabel Deutschland, iar în pericol erau şi comisioanele bancherilor implicaţi. Pentru o tranzacţie de o asemenea mărime Goldman Sachs şi UBS obţin în mod tipic între 35 şi 50 de milioane de dolari.

Consul­tanţii Vodafone în această tranzacţie îi includ pe Karen Cook de la Goldman Sachs şi o echipă a UBS condusă de Jonathan Rowley, Simon Warshaw şi Christian Lesueur. Consul­tanţii Kabel, care ar putea câştiga între 40 şi 60 mil. dolari, i-au inclus pe Burkhard Koep şi Johannes Groeller de la Morgan Stanley.

Miza nu era doar deţinerea celui mai mare operator de cablu din Germania, Kabel Deutschland fiind o achiziţie cheie pentru ca oricare dintre cele două companii să-şi consolideze poziţia de pe piaţa de telecom.

Pentru a nu pierde această oportunitate Vodafone a egalat însă oferta de 85 euro pe acţiune făcută de Liberty Global.

În seara de vineri, la hotelul de cinci stele din Londra, reprezentanţii Kabel Deutschland au acceptat oferta Vodafone, care în final a ajuns la 87 euro pe acţiune. Tranzacţia ar avea astfel o valoare de 7,7 miliarde euro, fiind astfel a doua cea mai mare achiziţie din industria telecom din Europa de anul acesta.

Planul grupului Vodafone de a achiziţiona Kabel Deutschland, care a revenit în centrul atenţiei lui Colao în luna ianuarie 2013 după ce în 2010 a renunţat la idee, are însă nevoie de aprobarea acţionarilor companiei germane, iar tranzacţia poate fi anulată în cazul în care apare o ofertă mai bună. Reprezentanţii Liberty Global cred de altfel că încă este posibil să facă o contraofertă care să fie acceptată, conform unor surse apropiate situaţiei. Compania americană ar putea decide săptămâna aceasta dacă se retrage din competiţie sau dacă face o contra-ofertă.

Problema este că Vodafone şi Kabel Deutschland nu au stabilit aplicarea unor penalităţi în cazul în care una dintre părţi renunţă la tranzacţie, iar despre John Malone se ştie că rareori renunţă la o luptă, notează Bloomberg.

Purtătorii de cuvânt ai celor trei companii au refuzat să comenteze situaţia.

Din luna iunie, când Colao l-a chemat pentru prima pe şeful Kabel Deutschland să negocieze preluarea, Vodafone a majorat oferta de cel puţin trei ori, de la 80 euro pe acţiune la 83 euro pe acţiune, apoi la 85 euro pe acţiune şi în final la 87 euro pe acţiune. În urmă cu trei ani, Kabel Deutschland a vândut acţiuni la un preţ de 22 euro în cadrul ofertei publice iniţiale.

Grupul Vodafone este prezent şi în România, fiind al doilea operator telecom de pe piaţa locală cu o cifră de afaceri de peste 700 milioane euro în 2012. De asemenea, Liberty Global deţine UPC România care este al doilea jucător de pe piaţa locală de cablu TV.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 27.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO