Business Hi-Tech

Razboiul preturilor scoate 100 mil. euro din conturile RCS, Romtelecom si UPC

Razboiul preturilor scoate 100 mil. euro din conturile RCS, Romtelecom si UPC
30.06.2009, 17:07 49

RCS&RDS, Romtelecom si UPC, cei mai mari furnizori de telefonie fixa, internet si servicii TV de pe piata locala, vor pierde in acest an venituri de 100 mil. euro ca urmare a competitiei dure pe clienti, care va determina operatorii sa-si vand serviciile mai ieftin decat in urma cu un an, estimeaza Bakhyt Weeks, analist al companiei americane de cercetare Pyramid Research.

"Estimam ca valoarea pietei de comunicatii fixe din Romania va scadea in acest an de la 1,3 miliarde de euro la 1,2 miliarde de euro, in special datorita scaderii venitului mediu pe abonat. Competitia dura si pretul pentru noile pachete de servicii care includ televiziune, internet si telefonie fixa, in special dintre marii jucatori ca Romtelecom, RCS& RDS si UPC pun o presiune ridicata pe venituri", a declarat Weeks pentru ZF. Competitia dintre cei trei jucatori s-a acutizat in urma cu doi ani, dupa ce Romtelecom a lansat un proces intern de restructurare in paralel cu reduceri agresive de preturi. Romtelecom reactiona astfel la strategia agresiva de preturi a RCS&RDS, care oferea inca de acum doi ani gratuit telefonia fixa pentru clientii serviciului sau de cablu TV.
In 2007 atat Romtelecom, cat si UPC au reactionat, lansand abonamente de telefonie fixa care ofereau convorbiri gratuite in orice retele de telefonie fixa - renuntand astfel la o sursa importanta de venituri.
Concurenta dintre RCS, Romtelecom si UPC a continuat si pe fondul crizei, ultimii doi jucatori incercand sa profite de faptul ca au in spate grupuri telecom puternice. Astfel, daca RCS&RDS a fost fortata de scaderea leului sa majoreze de cateva ori tarifele exprimate in moneda nationala, UPC a decis sa mentina neschimbate preturile in lei, asumandu-si practic pierderile provocate de evolutia cursului. Romtelecom, de asemenea, continua sa fie unul dintre cei mai activi jucatori de pe piata, cu campanii de abonare care pornesc de la oferirea a sase luni gratuite de abonament pana la oferte regionale prin care vinde televiziune, internet si telefonie fixa la mai putin de 9 euro pe luna.
Pe fondul acestor evolutii veniturile Romtelecom din telefonia fixa au scazut in primul trimestru din acest an pentru prima oara sub plafonul de 100 de milioane de euro, fata de 116 mil. euro in urma cu un an. Romtelecom e singurul operator care ofera informatii detaliate privind structura veniturilor sale. Analistul de la Pyramid Research estimeaza, pe de alta parte, ca telefonia mobila va inregistra totusi in acest an o crestere a veniturilor, chiar daca aceasta va fi de trei ori mai mica decat in anul precedent.
"Piata serviciilor de telefonie mobila va creste de la 2,8 la 2,9 miliarde de euro. Estimam ca serviciile de voce mobila vor inregistra o scadere usoara, pe masura ce consumatorii isi reduc bugetele din cauza situatiei economice. Veniturile din serviciile de date vor continua sa creasca odata cu cresterea ratei de adoptie a serviciilor de internet mobil", spune Bakhyt Weeks.
O crestere a veniturilor la nivelul intregului an ar reprezenta o veste buna pentru operatori, in conditiile in care primul trimestru a adus scaderi ale cifrei de afaceri.
Orange a raportat in T1 2009 venituri mai mici cu 14%, iar veniturile Vodafone au scazut in aceeasi perioada cu aproximativ 10%, conform calculelor ZF. Doar Cosmote, care si-a relansat serviciile la finele anului 2005 si inca se afla in crestere puternica, a afisat o crestere a veniturilor de 84% in T1.
Analistul de la Pyramid Research crede ca operatorii vor incepe sa lanseze din ce in ce mai multe servicii de internet mobil preplatite, pentru a atrage clienti noi. "Ne asteptam ca operatorii sa lanseze pana la finele anului oferte de internet mobil prepay pentru a stimula cererea. Acest tip de servicii a crescut puternic in Polonia". In ianuarie 2009 Romania avea mai putin de 300.000 de abonati la serviciile de internet mobil, fata de un milion in Polonia.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO