Business Hi-Tech

Sony: Piata din SUA este prioritara pentru consola PS3

02.03.2007, 18:45 18

Sony, cel mai mare producator de console din lume, a anuntat ca intentioneaza sa livreze circa 2 milioane de console PlayStation 3 magazinelor nord-americane pana la sfarsitul lunii martie, ceea ce ar marca incetarea crizei de stocuri ce a afectat vanzarile PS3, scrie presa internationala.
"Obiectivul nostru este de a umple rafturile magazinelor din Statele Unite. Scopul nostru nu este de a goli rafturile, ci de a le avea in permanenta pline, a declarat Jack Tretton, directorul executiv al diviziei Sony Computer Entertainment America.
In urma cu aproape o saptamana Sony a anuntat ca versiunile de console PS3 ce vor fi livrate in Europa vor putea rula doar un "numar limitat" de jocuri PS2, deoarece configuratia hardware si software va fi diferita fata de versiunile PS3 livrate in SUA si Japonia. Oficialii Sony au explicat schimbarile in ce priveste configuratia consolelor PS3 destinate europenilor prin necesitatea ca firma sa-si diminueze costurile de productie.
Incepand cu 23 martie, europenii vor putea achizitiona noile PS3 la preturi pornind de la 836 de dolari (643 euro) per unitate, cu circa 155 de dolari (117 euro) mai mult decat clientii PS3 din SUA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO