Business Hi-Tech

UTI Systems a câştigat contractul pentru softul care va compara tarifele operatorilor telecom din România

Autor: Adrian Stefan Seceleanu

23.08.2012, 12:47 384

Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a desemnat compania UTI SYSTEMS S.A. drept câştigătoare a licitaţiei pentru realizarea aplicaţiei online de comparare a ofertelor de comunicaţii destinate utilizatorilor finali. Valoarea contractului este de 1.067.941,86 lei, fără TVA iar aplicaţia va fi finalizată în prima parte a anului viitor.

Proiectul "Aplicaţie online pentru compararea ofertelor de comunicaţii destinate utilizatorilor finali" este implementat de ANCOM în cadrul operaţiunii 1 "Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare" a Domeniului Major de Intervenţie 2 "Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice" din Axa Prioritară 3 "Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public" aferente Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea asistenţei nerambursabile acordată din fonduri publice este de 886.198,32 lei.

În cadrul licitaţiei au fost depuse 8 oferte din partea a 6 operatori economici şi 2 asocieri de operatori economici. În urma analizării ofertelor din punct de vedere al documentelor de calificare, al propunerii tehnice şi propunerii financiare şi în urma aplicării criteriului de atribuire "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", punctajul maxim a fost obţinut de compania UTI SYSTEMS.

La finalizarea proiectului, ANCOM va pune la dispoziţia utilizatorilor finali prin intermediul unei pagini de internet o aplicaţie interactivă care va oferi informaţii comparative privind tarifele şi condiţiile oferite de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

Pe baza opţiunilor introduse online de utilizatori, aplicaţia va realiza analize comparative ale planurilor tarifare disponibile pe piaţa din România, pentru trei categorii de servicii de comunicaţii electronice (telefonie mobilă, telefonie fixă şi acces la internet în bandă largă) şi combinaţii ale acestora, urmând să returneze, pentru fiecare interogare, un clasament al celor mai avantajoase 25 de oferte din punct de vedere al preţului (calculat pentru un interval de o lună). În momentul afişării rezultatelor, vor fi publicate şi alte detalii relevante privind ofertele respective (de exemplu, număr de minute sau SMS-uri incluse, perioada de facturare, durata minimă a contractelor, datele de contact ale serviciului de relaţii cu clienţii).

Datele pe baza cărora aplicaţia va realiza aceste comparaţii vor fi furnizate de către operatorii de comunicaţii, care au obligaţia de a înscrie în aplicaţie orice nouă ofertă comercială în termen de 4 zile lucrătoare de la lansarea acesteia sau modificarea unei oferte existente.

Aplicaţia interactivă va fi implementată ca urmare a prevederilor Deciziei nr. 77/2009 privind obligaţiile de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO