Business Hi-Tech

Test Gadget ZF: Asus VivoTab Smart, între PC şi tabletă

Asus VivoTab Smart

Asus VivoTab Smart

Autor: Bogdan Alecu

11.04.2013, 20:09 918

Tabletele cu sistem de operare Windows sunt probabil cele mai vechi pe piaţă, dacă ţinem cont de cele lansate prin 2003 cu Windows XP Tablet Edition. Cu toate acestea, ideea de tabletă la acea vreme presupunea un sistem de operare conceput pentru PC, o grosime considerabilă şi o autonomie nu foarte mare.

Tabletele au revenit în peisaj în 2010 atunci când Apple a relansat segmentul cu o idee foarte simplă - a folosit sistemul de operare şi funcţionalitatea unui iPod touch sau a unui iPhone, dar cu un display de 9,7 inchi.

O parte dintre limitări au fost „rezolvate” de tabletele Android, care, ca şi telefoanele de ultimă generaţie pot citi stickuri de memorie USB, iar în anumite cazuri chiar şi hard-diskuri externe. Mai mult, pe Android au apărut şi milioane de aplicaţii care pot înlocui cu brio cele de pe un PC. Dar chiar şi aşa, un Android nu poate înlocui întotdeauna Windows-ul. Spre exemplu orice aplicaţie Office de pe Android nu poate face nici 20% din ce poate face un Microsoft Office pe un PC. Astfel, în mediul de business în continuare este nevoie de aplicaţii care să ruleze pe PC-uri.

Care este principalul avantaj al Asus VivoTab Smart? Faptul că este un PC foarte de subţire. Accentul cade din toate punctele pe mobilitate. Avem un PC cu o baterie care îl poate susţine aproape zece ore, în condiţii normale de utilizare, care poate dispune şi de interfaţa touch.

Spre deosebire de un iPad, sau chiar de o tabletă Android, VivoTab poate susţine prin portul microUSB inclusiv un hard-disk extern 5.400 rpm care să se şi alimenteze din bateria tabletei. Din păcate cei de la Asus nu includ în cutie un astfel de adaptor, dar acesta poate fi achiziţionat cu aproximativ 20-30 de lei. Cu toate că poate părea doar un detaliu, de cele mai multe ori nici capacitatea VivoTab de 64 Gb ( din care aproximativ 50 Gb utili) nu este suficientă, orice posibilitate de extindere este binevenită.

Calitatea materialelor este una corectă pentru segmentul său de preţ, de circa 1.900 de lei. Pe spate avem un plastic mat cauciucat, plăcut la atingere şi pe care nu sunt vizibile amprente, iar displayul este protejat cu Cornering Glass Fit. Butoanele sunt uşor de accesat. Pe lângă acesta, modelul de test a venit şi cu o versiune proprie de SmartCover dar cu un sistem mai ingenios de pliere comparativ cu cel de la Apple, care de asemenea, protejează doar displayul.

În ceea ce priveşte puterea de procesare, aceasta este asigurată de un Intel Atom Z2760 dual core la 1,8 Ghz, în timp ce partea grafică este susţinută de un GPU PowerVR SGX. Procesorul susţine cu brio sistemul de operare, cu toate că dispune de doar 2 Gb de RAM memorie, dar atunci când vine vorba de aplicaţii mai complexe s-ar dori trecerea la un ultrabook. În ceea ce priveşte partea de multimedia, tableta poate reda şi filme full-HD, dar în care se pot observa anumite încetiniri ale frame-rateului. Cine doreşte jocuri, în Store se găsesc aplicaţii similare cu cele pentru Android sau iOS, în timp ce pe desktop pot fi instalate jocuri de cel puţin şase-şapte ani vechime pentru a se obţine un frame-rate decent.

Camera principală a tabletei are 8Mpx iar cea frontală 2 Mpx. Desigur, teoretic tableta poate filma full-HD, însă cel mai probabil calităţile celor două camere vor fi utilizate în video-conferinţe.

La capitolul conectivitate intră WiFi cu standard N, Bluetooth 4.0, NFC, microHDMI, microSDHC şi microUSB. Trebuie amintit aici faptul că tableta se poate încărca chiar şi de la un desktop PC (un iPad nu se poate încărca decât de la un sistem Mac sau de la priză), iar de la tabletă prin acelaşi port poate fi alimentat un iPhone spre exemplu.

Pentru cei ce doresc şi o tastatură, cei de la Asus au în ofertă una care include şi touchpad pentru cursorul mouseului. Avantajul acesteia este faptul că se conectează la tabletă extrem de simplu, prin apăsarea unui buton şi în doar două secunde.

Cu un preţ de 1.900 de euro la eMag VivoTab Smart este cea mai accesibilă tabletă cu Windows 8, în timp ce rivalul de la Samsung costă aproape 3.600 de lei.

Tableta trebuie văzută ca o alternativă la una cu Android sau iOS şi un înlocuitor pentru netbook. Cu toate că dispune de un sistem de operare de desktop, puterea sa de procesare nu este una care să facă faţă unor aplicaţii precum Photoshop, decât în cazul unei utilizări mai „uşoare”. Pe de altă parte, aceasta doreşte să integreze atât mediul de afaceri, cu desktop şi aplicaţii obişnuite unui PC, cu partea de tabletă prin interfaţa touch a Windows 8. Pentru cei ce călătoresc mult şi nu au nevoie întotdeauna de puterea de procesare a unui laptop, VivoTab Smart poate fi o alternativă de luat în calcul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO